Tragedie cumplită pe DN1! Un copil de nici 3 ani a murit, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează activități de cercetare penală după ce, în această după-amiază, pe DN1, între localitățile Mândra și Șercaia, a avut loc un accident rutier grav.

Din primele date obținute la fața locului de către echipa de cercetare, formată din polițiști rutieri și polițiști criminaliști, se pare că un autoturism de 7 locuri, condus de un bărbat de 30 de ani, din localitatea Perșani, județul Brașov, condus pe sensul de mers Brașov – Sibiu, s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, după ce conducătorul acestuia s-ar fi angajat în efectuarea unei manevre de depășire, în condiții ce urmează a fi lămurite în cadrul anchetei, manevră pe care ar fi efectuat-o și unul dintre vehiculele din față.

Citeste și:  Pui de urs slăbit și deshidratat, capturat pe Tâmpa de pe traseul Brașov Marathon

În urma acroșării dintre acestea, cel din urmă a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat, rezultând vătămarea corporală a doi ocupanți majori (conducătorul auto și un alt adult femeie), dar și a celor 4 pasageri minori, cu vârste între 2 și 6 ani. Din nefericire, pentru unul dintre pasageri, un băiat de 2 ani și 8 luni, din cauza leziunilor produse, personalul medical sosit la fața locului a declarat decesul.

Tot din primele date obținute la fața locului, se pare că în autovehiculul în care erau transportați pasagerii minori, nu erau montate scaune auto adaptate vârstei acestora.

În continuare cercetările se desfășoară în vederea lămuririi circumstanțelor, a stabilirii condițiilor și cauzei în care s-a produs accidentul, cercetări ce se efectuează în cadrul dosarului de cercetare penală întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, aflat sub coordonarea procurorului de caz, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Citeste și:  Consultări la Ministerul Muncii pe noua lege a salarizării. Proiectul este contestat de mai multe categorii profesionale

Traficul rutier se desfașoară cu restricții, în mod alternativ pe un singur sens, urmând a fi reluat în integralitatate după finalizarea cercetărilor la fața locului, fapt pentru care rugăm conducătorii auto să manifeste prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la locul accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.