România a început numărătoarea inversă către un moment istoric – închiderea ultimelor orfelinate: de la 100.000 de copii, câți erau în centre de plasament la începutul anilor ‘90, astăzi mai sunt 165, în ultimele 7 centre de plasament din țară, din Buzău, Covasna, Gorj, Prahova și Tulcea. Fundația Hope and Homes for Children, implicată de 28 de ani în reforma sistemului de protecție a copilului, lansează un demers de conștientizare național și o promisiune colectivă de a nu repeta niciodată trecutul rușinos. Campania „Never Again.” este un apel la memorie, amintind că orfelinatele au marcat dramatic destinul unor generații și a unei țări întregi. Este, totodată, un angajament de a schimba pentru totdeauna modul în care avem grijă de copiii vulnerabili.
Generații întregi de copii au crescut în orfelinatele din România, unii fără să fie ținuți suficient în brațe, alții, fără să fie vizitați. Mulți dintre ei, fără să știe ce înseamnă intimitatea, siguranța sau sentimentul de apartenență. Pentru unii, propria reflexie din oglinda prinsă de marginea pătuțului era singura companie.
Sub mesajul „Never Again”, campania transformă obiectele reale rămase în fostele orfelinate în martori ai unei istorii pe care nu avem voie să o uităm. Pătuțuri metalice, dulapuri încuiate, plăcuțe cu numere sau aviziere reci devin simboluri ale lipsurilor din viețile copiilor instituționalizați: apropiere, libertate, identitate și copilărie.
„Lumea își imaginează orfelinatul ca pe o tragedie zgomotoasă. Adevărul e mai tăcut. Nimeni nu te strigă pe nume când întârzii la masă. Nici nu bagă de seamă că ți-au rămas mici pantofii. Nimeni nu știe de ce ți-e frică, atunci când se stinge lumina. Un copil crescut acolo învață repede ceea ce noi, ceilalți, nu aflăm niciodată: că nimeni nu vine. Aproape 30 de ani am dezvățat copiii de lecția asta, unul câte unul. În România mai sunt copii care încă o cred. Pentru ei, încă nu am terminat.” Ștefan Dărăbuș, Director Național Hope and Homes for Children.
Un sistem nemilos cu copiii vulnerabili, care a revoltat opinia publică internațională
La începutul anilor ‘90, reporteri din presa occidentală care au vizitat orfelinatele din țară au transmis imagini și mărturii care arătau, pentru prima dată, amploarea instituționalizării copiilor în România și condițiile inumane din orfelinate, ce semănau mai degrabă cu niște lagăre. În 1998, când Hope and Homes for Children și-a început activitatea aici, numărul instituțiilor ajungea la 483 în toată țara. Primul pas al reformei a fost momentul în care România a recunoscut că sistemul trebuie demolat, nu reparat.
Hope and Homes for Children, organizație care a impulsionat reforma sistemului
Hope and Homes for Children lucrează pentru ca niciun copil să nu mai treacă prin coșmarul instituționalizării. Fundația desfășoară programe de reformă a sistemului de protecție a copilului prin prevenirea separării copilului de familie, închiderea instituțiilor de tip vechi și înlocuirea lor cu servicii de îngrijire alternativă, inserția socio-profesională a tinerilor proveniți din sistem și formarea profesională a specialiștilor din sistemul instituțional.
În 28 de ani de intervenții, Hope and Homes for Children România a susținut peste 45.064 de copii să rămână în siguranță lângă părinții sau familia lor extinsă și să nu fie instituționalizați. Din 1998 și până în prezent, Fundația a contribuit la închiderea a 81 de centre de plasament, iar prin eforturile Hope and Homes for Children și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 133 de case familiale, cu 7774 de copii scoși din orfelinate și mutați în aceste medii primitoare.
Fundația este implicată și în ultima etapă a reformei sistemului de protecție a copilului, asumându-și închiderea a trei dintre ultimele centre de plasament, aflate în Buzău și Gorj, prin construirea a cinci case de tip familial – locuințe primitoare pentru 61 de copii.
Tranziția din centrele de plasament în case familiale, o investiție pe termen lung
Dincolo de investiția în construirea unei case familiale, tranziția copiilor către această formă de protecție presupune asigurarea unor servicii pe termen lung. Copiii care ajung într-o familială au nevoie de sprijin constant pentru a se vindeca, a recupera decalaje și a-și construi încrederea în propriile forțe. De aceea, fundația rămâne alături de ei, oferindu-le tot ceea ce ar primi un copil crescut într-o familie capabilă să îl susțină. Acest sprijin înseamnă acces la programe educaționale care să îi ajute să își continue studiile în ritmul lor, activități extrașcolare prin care să își descopere pasiunile, ore de terapie psihologică pentru a gestiona traumele trecute și un cadru stabil în care să își dezvolte autonomia și abilitățile necesare pentru o viață independentă. În cazul copiilor cu dizabilități, intervențiile sunt adaptate astfel încât să le asigure cea mai bună calitate a vieții și sprijinul specializat de care au nevoie. În plus, fundația susține, prin specialiștii săi – asistenți sociali și psihologi – formarea personalului care lucrează în casele familiale.
