O brașoveancă de 28 de ani a câștigat peste 3,5 milioane de lei la Joker

Noroc uriaș pentru o brașoveancă de 28 de ani, care a câștigat premiul de categoria I la Joker, în valoare de 3.565.252,21 lei, echivalentul a peste 681.000 de euro.

Potrivit Monitorul Expres, premiul a fost câștigat la tragerea Loteriei Române de duminică, 14 iunie. Biletul norocos a fost jucat online, pe platforma Loteriei Române, și a fost completat cu o singură variantă la Joker și o variantă la Noroc Plus. Prețul biletului a fost de 10,50 lei.

Câștigătoarea și-a ridicat premiul marți, 16 iunie, și nu a dorit să își facă publică identitatea.

„Este adevărat, se poate câștiga. Am reușit. Pentru mine este un nou început”, a declarat brașoveanca, potrivit sursei citate.

Citeste și:  Lucrări la pasajul Zizinului și la podul Remat. Restricții de circulație începând din această seară

Femeia joacă la loto de aproximativ trei ani, iar de peste un an joacă în mod constant la Joker, Loto 6/49 și Loto 5/40. De asemenea, ocazional, își încearcă norocul și la loz.

Câștigătoarea a precizat că nu are numere favorite și că a jucat Quick Pick, opțiunea prin care numerele sunt alese automat.

Acesta este al doilea câștig de categoria I obținut în acest an la Joker. Ultima dată, premiul de categoria I la Joker a fost câștigat pe 19 aprilie și a avut o valoare de 65.969.447,56 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.