
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Organizației de Management al Destinației Brașov și ai Primăriei Brașov au anunțat demararea procesului de consultare a grupurilor de interese, unul dintre etapele definitorii în vederea elaborării Strategia de Dezvoltare și Marketing Turistic al Destinației Brașov.
Pentru a avea o imagine cât mai clară a așteptărilor cetățenilor, a celor din zona HoReCa, a specialiștilor, a mediului academic și a tuturor celor implicați sau afectați de turism, echipa de realizare a strategiei a gândit o consultare derulată pe cel puțin 11 grupuri de interese.
,,Pentru municipalitate este important să știm ce vor brașovenii iar turismul vedeți că, din ce în ce mai mult, creează probleme, și nu numai în Brașov, creează peste tot în Europa și în lume. Încercăm să avem o strategie coerentă și așteptăm ca cei care realizează acest document atât de important pentru dezvoltarea orașului să ne ofere o strategie coerentă, pentru ca în următorii ani să fie o plăcere să vii la Brașov și, de asemenea, să fie o plăcere și pentru brașoveni să îi primească pe turiști”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.
Acest proces urmărește construirea unei viziuni comune pentru dezvoltarea și promovarea destinației Brașov în următorii ani și va combina analiza datelor cantitative privind evoluția turismului cu contribuțiile și expertiza tuturor celor interesați, fie că sunt sau nu implicați în mod direct în acest sector.
,,Vrem să ducem Brașovul din zona asta turistică un pic haotică într-o zonă mult mai bine organizată. Și asta se face cu disciplină, se face cu implicarea comunității și a mediului de business, dar și a fiecăruia dintre noi. Obiectivul este de a dezvolta turismul astfel încât să nu aglomerăm orașul, descentralizând traficul ăsta, care nu trebuie să ducă neapărat doar în zona de centru”, a explicat Dorian Lungu, președintele OMD Brașov.
Primele consultări vor avea loc săptămâna viitoare și vor viza opt grupuri de interes, de la actorii relevanți din Poiana Brașov, la organizatorii de evenimente culturale, cei din sectorul HoReCa sau ghizii turistici, pentru ca în luna iulie să fie invitați la discuții cetățenii, atât cei din centrul istoric și Șchei, cât și cei din celelalte cartiere, reprezentanții mediului economic și a celui academic.
,,În următoarele săptămâni vom avea un amplu proces de consultare, concretizat printr-o serie de ateliere sectoriale de co-creare, în care vom implica actorii relevanți din turism, mediul academic, mediul de afaceri, dar, foarte important, comunitatea locală”, a precizat Alina Nicoară, manager de destinație turistică.
Calendarul atelierelor sectoriale de co-creare include:
- 22 iunie 2026, 13:00–16:00 – Poiana Brașov – actori relevanți din Poiana Brașov (Hotel Escalade).
- 23 iunie 2026, 09:00–12:00 – Cultură și patrimoniu – instituții culturale aflate în subordinea autorităților publice (Hotel Aro Palace).
- 23 iunie 2026, 13:00–16:00 – Cultură, evenimente și educație pentru turism – antreprenori culturali, organizatori de evenimente și organizații de educație și formare (Hotel Aro Palace).
- 24 iunie 2026, 09:00–12:00 – Sectorul de cazare – hoteluri și pensiuni clasificate. Locația va fi comunicată participanților înscriși.
- 24 iunie 2026, 13:00–16:00 – Alimentație publică și comerț – restaurante, cafenele și reprezentanți ai sectorului comercial. Locația va fi comunicată participanților înscriși.
- 25 iunie 2026, 09:00–12:00 – Turism medical, wellness și beauty – spitale private, clinici medicale, operatori wellness, beauty și servicii conexe (Hotel Kronwell).
- 25 iunie 2026, 13:00–16:00 – Turism activ – operatori de turism activ, ghizi, administratori ai resurselor naturale și organizatori de experiențe outdoor (Hotel Kronwell).
- 26 iunie 2026, 09:00–12:00 – Apartamente și camere în regim hotelier – proprietari, administratori și operatori ai acestui segment de cazare. Locația va fi comunicată participanților înscriși.
- 9 iulie 2026 – Mediul economic – întâlnire dedicată reprezentanților mediului de afaceri. Locația va fi comunicată participanților înscriși.
- 10 iulie 2026, 15:00 – Comunitatea locală – Centrul Istoric și Șchei. Locația va fi comunicată participanților înscriși.
- 13 iulie 2026, 15:00 – Comunitatea locală – celelalte cartiere ale municipiului Brașov. Locația va fi comunicată participanților înscriși.
- Prima jumătate a lunii iulie – Mediul academic și de cercetare – data va fi stabilită de comun acord cu instituțiile participante.
În paralel, echipa de proiect desfășoară activități de colectare și analiză a datelor cantitative privind evoluția și performanța destinației, rezultatele urmând să fie integrate în procesul de elaborare a strategiei.
Persoanele și organizațiile interesate să participe la procesul de consultare își pot exprima interesul prin completarea formularului disponibil la: https://s.cercetari.ro/386204
Elaborarea acestei strategii include 5 etape: cea care se desfășoară în această perioadă, consultarea stakeholderilor, urmată de cercetarea socială, analiza diagnostic (ADMI), elaborarea strategiei și diseminarea rezultatelor.