România și Canada vor semna un acord privind securitatea informațiilor

România și Canada vor semna în curând un acord privind securitatea informațiilor, după finalizarea negocierilor dintre cele două state, a declarat ministrul canadian al Afacerilor Externe, Anita Anand, aflată în vizită oficială în România.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul Ministerului Afacerilor Externe, alături de ministrul interimar Oana Țoiu. Acordul ar urma să permită aprofundarea colaborării în industrie și în domeniul militar, inclusiv prin schimbul de informații confidențiale.

Discuțiile bilaterale au vizat și cooperarea în sectoare strategice, inclusiv energia. Anita Anand a amintit parteneriatul nuclear dintre România și Canada, cu o istorie de aproape 50 de ani, și a menționat reactoarele CANDU de la Cernavodă ca exemplu al acestei colaborări.

Citeste și:  Profesor din SUA, invitat la Brașov pentru o conferință despre sistemele internaționale de învățământ superior

Ministrul canadian de Externe a vorbit și despre importanța unității în cadrul NATO, în contextul agresiunii Rusiei, precum și despre susținerea eforturilor de deminare din Marea Neagră. Totodată, aceasta a condamnat incursiunile aeriene cu drone rusești în România și a transmis solidaritatea Canadei.

Anita Anand a subliniat că România și Canada sunt aliați de încredere și parteneri apropiați, relațiile dintre cele două țări fiind bazate pe valori democratice comune și pe legături directe între oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.