Au început lucrările de închidere ale rampei de deșeuri industriale din Timiș-Triaj

Transformarea fostelor depozite de deșeuri din zona Timiș Triaj într-o zonă de agrement capătă contur din ce în ce mai mult. După ce anul trecut au început lucrările de închidere a rampei de deșeuri menajere, care deja au ajuns la un stadiu de 90%, în luna iunie au început lucrările și la cea de deșeuri industriale nepericuloase, din vecinătate, pentru care municipalitatea a obținut o finanțare nerambursabilă de 67 de milioane de lei, prin programul Regiunea Centru.

Închiderea celor două rampe creează o nouă zonă de agrement, dar și rezolvă una dintre problemele cu care se confrunta România în relația cu Uniunea Europeană, cea a închiderii ecologice a fostelor rampe de depozitare a deșeurilor.

„Vă mai amintiți când am fost acum un an de zile pe rampa de aici din spate și când am început lucrările? 90% este finalizată. Între timp am luat bani de la Uniunea Europeană pentru închiderea celei de deșeuri industriale. Am obținut fonduri nerambursabile, am finalizat procedura de achiziție și ne-am apucat de treabă la cel de-al doilea proiect de ecologizare, rampa de deșeuri industriale nepericuloase, care va avea un parcurs ca și cealaltă. Această rampă era un punct negru la Comisia Europeană. Noi figuram cu rampe de deșeuri încă neînchise și pentru asta eram sancționați la nivel de țară și, bineînțeles, și noi, la nivel de primărie. Am reușit să accesăm toate fondurile posibile care au fost disponibile prin programul de mediu al ADR Centru. Diferența este suportată din bugetul local. Astfel rezolvăm încă o problemă de mediu a municipiului Brașov și vom avea o nouă zonă verde, adăugată la ce avem deja”, a declarat primarul George Scripcaru.

Citeste și:  Brașovul, pe podiumul național la Bacalaureat 2026

Potrivit proiectului tehnic, pentru închiderea definitivă a depozitului, pe suprafața actuală a acestuia este necesară relocarea unui volum de cca. 700.000 mc deșeuri, modelarea corpului depozitului într-o formă cât mai regulată, realizarea de berme*  la fiecare 10 m înălțime, cu lățime 6 m și pantă de 2,5-3% spre interiorul corpului depozitului, în vederea realizării drumurilor perimetrale și de intervenție.

Lucrările au început în forță, fiind angrenate peste 65 de utilaje în relocarea deșeurilor pentru remodelarea depozitului conform proiectului; firma care execută lucrările a reușit deja relocarea a 220.000 de metri cubi.

,,În acest moment relocăm deșeurile de sub liniile de înaltă tensiune. Am avut un parcurs bun pe luna iunie, de când am început lucrarea, întrucât ne-a ajutat și vremea. Am ajuns la un volum relocat de 220.000 metri cubi de deșeuri. Vor fi plantați 16.500 de arbuști și 90.000 de metri pătrați de suprafață înierbată. În acest moment, pe relocare avem 30%. Pe teren, acum, sunt 16 utilaje de încărcat. Avem 6 buldozere, 6 compactoare și 38 de mașini, dumpere și autobasculante”, a explicat Elena Sava, manager de proiect.

Citeste și:  Restricții de circulație pe Transfăgărășan, miercuri, pentru filmarea unui spot publicitar

După relocarea deșeurilor în corpul depozitului, se aplică acoperire cu un strat de 55.670 mc de pământ, ușor coeziv, cu grosime de minimum 0,50 m, peste care se vine cu un strat de aproximativ 15 cm sol fertil, care se însămânțează cu gazon și se plantează cu specii de arbuști cu rol antierozional (16.531 arbuști pe o suprafață de cca 82.656 mp).

Se vor realiza și lucrări de protecție antierozională cu materiale geosintetice pe 111.340 mp; lucrări de colectare și evacuare ape pluviale pe o lungime de 4.189 m; lucrări de sprijinire: zid din beton armat și zid din gabioane cu înălțimi de aprox. 3 m în elevație pe latura dinspre pârâul Timișul Sec; lucrări de amenajare peisajeră (înierbare și plantare arbuști cu densitatea de minim 1 buc/5mp); lucrări de monitorizare (sistem de monitorizare a apei freatice).

Citeste și:  Vreme instabilă în România! Vijelii, ploi torențiale și grindină în 37 de județe

Lucrările sunt realizate de Asocierea S.C. Inoveco SRL și SC SOCOT S.A. având ca termen de realizare maxim 12 luni.

Depozitele Timiș Triaj au început să funcționeze la sfârșitul anilor 1940 și au fost utilizate pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oțelărie etc.) și deșeuri menajere. Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1992. Proprietarul terenului până în 1990 a fost Statul Român, iar ulterior, abia  în perioada 2014-2016 s-a reglementat situația juridică a terenului și se atestă apartenența la domeniul public și privat al Municipiului Brașov.

Închiderea definitivă a depozitului de deșeuri nepericuloase Timiș Triaj-Cod SMIS  352130, este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027 PRC/686/PRC_P3/OP2/RSO2.7/PRC_A28 – Acțiunea 3.3. Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional -– municipii – Apel 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.