
România a obținut șase medalii la Olimpiada Internațională de Matematică 2026: una de aur, trei de argint și două de bronz, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.
Medalia de aur a fost câștigată de David-Vlad Mărghidan, elev la Liceul Internațional de Informatică București.
Medaliile de argint au fost obținute de Mihai Alexandru Ardelean, de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, Radu Ionuț-Stoleriu, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, și David Ghibu, de la Liceul Internațional de Informatică București.
România a obținut și două medalii de bronz, prin Emanuel Mazăre, elev la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” Pitești, și Andrei Vila, de la Liceul Internațional de Informatică București.
Echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin Gherghe, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, lectorul Mihai Chiș, de la Facultatea de Informatică din Timișoara, și Lucian Țurea, din partea Societății de Științe Matematice din România.
Cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică s-a desfășurat în perioada 10-21 iulie 2026, la Shanghai, în China, cu participarea a 666 de concurenți din peste 120 de țări.