
Diana Faur (ACS Living Bike) a câștigat ieri medalia de bronz în cadrul probei de Short Track (XCC) la categoria U15 în cadrul Campionatului European de MTB Youth care se desfășoară în aceste zile la Cheile Grădiștei. Diana continuă astfel performanța obținută anul trecut la același eveniment după ce a devenit vicecampioană europeană la proba XCO (Cross Country Olympic), la categoria 13 ani. Sportiva confirmă, în același timp, că este într-o formă extraordinară, după ce s-a impus și la campionatele naționale din ultimele luni și anume cele de șosea și MTB copii.
Încă de la începutul cursei Diana a fost în frunte alături de cele mai puternice fete de vârsta ei din Europa. Timp de două tururi, Diana a condus competiția, însă spre final o alunecare a facut-o să pierdă treptat două locuri. Podiumul la această categorie a fost compus din Sita Heiny (Germania, locul 1) și Pavlina Kejzlarova (Republica Cehă).
În competiția băieților la aceeași probă l-am avut ca reprezentant pe Bogdan Flus (ACS Living Bike) care, după ce s-a calificat pe locul 9 în proba de contratimp individual și a terminat cursa de Short Track pe locul 33. Podiumul final la această cursă a fost format din Emil Oom (Germania, locul 1), Krystof Simecek (Republica Cehă, locul 2) și Ondrej Hejzek (Republica Cehă, locul 3).
La cursele categoriei U17, România a avut doi reprezentanți: pe Roland Szigyarto și Milan Bartha, ambii colegi de club la ACS A Pedal Forward. Competiția acestei categorii a fost una foarte intensă și rapidă, iar lupta pentru podium a fost una extrem de strânsă până în ultimul moment. La finalul celei de-a doua ture, Roland Szigyarto a atacat și a ajuns primul în pluton, conducând cursa pentru puțin timp. S-a menținut până la final în grupul fruntaș, terminând proba pe locul al șaptelea. Colegul lui de echipă, Milan Bartha, a încheiat pe locul 16.
Podiumul acestei probe a fost alcătuit Tijl Vanhaverbeke (Belgium), Ondrej Bukovsky (Republica Cehă) și Aubin Favre (Elveția).

Despre competiție
După organizarea cu succes a primului Campionat European de Mountain Bike din România, în 2024, țara noastră scrie un nou capitol în istoria ciclismului continental, prin găzduirea Campionatul European de Mountain Bike pentru Tineret, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tinerilor sportivi din Europa. Programul competițional va include probele de XCT – ștafetă pe echipe, XCC – Short Track și XCO – Cross-Country Olympic. Competiția se adresează tinerilor sportivi cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, iar în ediția din acest an s-au strâns 520 de sportivi și 32 de țări.
România este, în aceste zile, gazda unuia dintre cele mai importante evenimente de mountain bike dedicate tinerilor cicliști din Europa. În perioada 22–26 iulie 2026, complexul Cheile Grădiștei găzduiește Campionatul European de MTB pentru Tineret, competiție care reunește sute de sportivi din 32 de țări ale Europei, pregătiți să își măsoare forțele pe traseele spectaculoase din inima Carpaților. Evenimentul reprezintă o oportunitate importantă atât pentru promovarea ciclismului montan în România, cât și pentru afirmarea noii generații de sportivi pe scena internațională.
Disciplina de Mountain Bike în România
Organizarea Campionatului European de Mountain Bike pentru Tineret are loc într-un moment favorabil pentru ciclismul românesc. România este una dintre cele mai atractive destinații pentru MTB din sud-estul Europei, cu peste 1.000 de sportivi licențiați și peste 60 de competiții oficiale în 2025.
Un argument suplimentar al progresului este performanța obținută de Diana Faur, care a devenit vicecampioană europeană la proba XCO, categoria 13 ani, în cadrul Campionatului European desfășurat în Suedia, aceeași competiție pe care România o găzduiește acum.
Găzduirea acestui Campionat European depășește sfera performanței sportive. Evenimentul reprezintă o oportunitate importantă de promovare a României, a istoriei și a frumuseților sale naturale, dar și un prilej de a inspira tânăra generație și publicul larg să adopte un stil de viață activ și sănătos, prin ciclism.
Campionatul European continuă cu:
Sâmbătă, 25 iulie – Proba de Cross Country Olympic, vârstele 13-14 ani
Duminică, 26 iulie – Proba de Cross Country Olympic, vârstele 15-16 ani