Ministrul Sănătății anunță controale în spitalele publice, după ce a încercat personal să obțină o programare la neurologie

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi, 5 noiembrie, declanșarea unor controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice, după ce a încercat personal să obțină telefonic o programare la neurologie, pretinzând că solicită consultația pentru bunica sa.

Potrivit Agerpres, ministrul a decis să verifice situația după ce numeroși pacienți i-au semnalat dificultăți în obținerea programărilor, de la telefoane la care nu răspunde nimeni până la lipsa locurilor disponibile.

Rezultatele apelurilor au fost diferite de la un spital la altul. În unele unități medicale, personalul a răspuns, iar programările puteau fi obținute într-un interval rezonabil. În alte cazuri, ministrul a întâmpinat dificultăți în accesarea consultațiilor și chiar recomandări de a se adresa unor clinici din afara spitalelor.

Citeste și:  Ultima etapă pentru actualizarea datelor locurilor de parcare rezidențiale din Brașov. Documentele vor putea fi depuse și online

În urma acestor verificări, Alexandru Rogobete a dispus intervenția Corpului de control al Ministerului Sănătății. Inspectorii vor verifica sistemele de programare, pontajele personalului și modul de organizare a ambulatoriilor de specialitate.

Printre unitățile vizate se numără și Spitalul Colentina din București, unde ministrul a anunțat verificări începând chiar de joi.

Rogobete a subliniat că accesul pacienților la consultații medicale trebuie asigurat printr-o organizare eficientă a serviciilor și a precizat că va continua să verifice personal funcționarea spitalelor publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.