Sute de posturi lipsesc din spitalele Brașovului, dar numai 166 au fost deblocate. Diferențe uriașe față de necesar

În spitalele publice din județul Brașov ar urma să fie organizate concursuri pentru ocuparea a 166 de posturi vacante, dacă lista aprobată prin memorandumul Guvernului rămâne definitivă.

Posturile deblocate sunt destinate unui număr de 33 de medici, 4 farmaciști, 53 de asistenți medicali și 76 de angajați din categoria personalului auxiliar, precum infirmieri și brancardieri, potrivit Radio România Brașov FM.

Cele mai multe locuri au fost alocate Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, respectiv 65 de posturi. Urmează Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie, cu 31, Maternitatea Brașov, cu 15, și Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș, cu 13 posturi.

Spitalul Orășenesc Victoria a primit nouă posturi, iar Spitalul de Copii, Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase și Spitalul General C.F. Brașov au câte opt. Pentru Spitalul Municipal Codlea au fost alocate patru posturi, pentru spitalul din Zărnești trei, iar unitățile din Rupea și Predeal au primit câte unul.

Citeste și:  Împrumutul SAFE de aproape 17 miliarde de euro și alte două proiecte PNRR, adoptate de deputați

Numărul aprobat este însă mult mai mic decât necesarul prezentat de conducerile mai multor spitale. Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase a solicitat deblocarea a 33 de posturi, dar a primit opt. La Spitalul de Psihiatrie și Neurologie sunt raportate 205 posturi vacante, dintre care 101 pentru personal auxiliar sanitar, însă au fost aprobate 31.

Spitalul de Copii are 77 de posturi vacante și alte 18 temporar vacante, ceea ce înseamnă un total de 95 de poziții blocate. Unitatea a primit aprobarea pentru numai opt posturi. La Maternitatea Brașov sunt vacante 110 posturi, iar conducerea unității apreciază că nevoia urgentă reprezintă aproximativ jumătate din acest număr, în special pentru secțiile de Terapie Intensivă și Radiologie.

Citeste și:  Carburanții continuă să se scumpească. Cât costă astăzi benzina și motorina în Brașov

La nivel național, Guvernul a aprobat deblocarea a peste 6.800 de posturi în sistemul sanitar: aproape 6.500 în spitalele finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și aproape 400 în serviciile județene de ambulanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.