Flavia Boghiu, achitată definitiv în dosarul „Catacombelor”. Instanța a stabilit că fapta nu există

Fosta viceprimăriță USR a Brașovului, Flavia Boghiu, a fost achitată definitiv de Curtea de Apel Brașov în dosarul cunoscut drept „Catacombele”. Instanța a stabilit că fapta pentru care aceasta a fost trimisă în judecată nu există.

Aceeași soluție a fost pronunțată și în cazul lui Cristine Manolache, fostă șefă a Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial din cadrul Primăriei Brașov. Decizia Curții de Apel este definitivă.

Instanța a admis apelul formulat de procurorii DNA Brașov numai în privința temeiului juridic al achitării dispuse anterior de Tribunalul Brașov și, după rejudecare, a stabilit că fapta nu există. Totodată, a fost respins apelul declarat de Municipiul Brașov, prin primar, instituție care se constituise parte civilă în proces.

Dosarul a fost instrumentat de DNA, care le-a acuzat pe cele două că ar fi permis unei asociații să folosească gratuit și în mod nelegal imobilul cunoscut drept „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea municipalității, pentru organizarea unor evenimente. Procurorii susțineau că ar fi fost produs un prejudiciu de peste 300.000 de lei.

Flavia Boghiu fusese achitată inițial de Tribunalul Brașov, în ianuarie 2026. Atunci, instanța a respins și acțiunea civilă formulată de municipalitate și a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor celor două inculpate.

După verdictul definitiv, Flavia Boghiu a transmis că s-a retras din viața publică pentru a nu implica partidul sau alte persoane într-o luptă pe care a considerat-o nedreaptă. Fosta viceprimăriță a subliniat că decizia instanței confirmă că nu a comis fapta pentru care a fost judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.