
Debitul Dunării la intrarea în România, în secțiunea Baziaș, ar putea scădea ușor până la 1.350 de metri cubi pe secundă, în intervalul de prognoză care se încheie pe 10 august. Valoarea ar fi mai mică decât minimul istoric de 1.400 mc/s, înregistrat în 1985, potrivit datelor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, prezentate de Agerpres.
Pentru comparație, media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, de aproape trei ori mai mare decât nivelul prognozat. În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi, în general, în scădere.
Estimările pentru secțiunea Cernavodă au însă un caracter orientativ, întrucât pot fi influențate de intervențiile efectuate în zona în care Dunărea se întâlnește cu brațul Bala. Operațiunile pentru dislocarea stâncii Pârjoaia au permis îndepărtarea unei cantități importante de piatră, iar autoritățile urmăresc creșterea nivelului apei în zona Cernavodă cu 10–12 centimetri.
Scăderea debitului Dunării afectează și producția de energie. Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost oprită controlat pe 28 iulie. Cele două reactoare au fiecare o capacitate de 700 MWe și asigură împreună aproximativ 20% din producția de energie realizată de unitățile dispecerizabile din România.
La sfârșitul săptămânii trecute, autoritățile au instituit stare de alertă la nivel național pentru luna august, pe fondul reducerii producției de energie electrică provocate de secetă și de debitele scăzute ale râurilor și Dunării.