
Brașovul ia măsuri pentru reducerea consumului public de energie, în contextul situației de criză la nivel național din sistemul energetic.
Municipalitatea reduce, începând de astăzi, intervalul de funcționare a iluminatului public. Prin sistemul de telegestiune, iluminatul se va aprinde cu 30 de minute mai târziu și se va stinge cu 30 de minute mai devreme, măsura urmând să fie adaptată și în funcție de lumina naturală, astfel încât siguranța circulației pietonale și rutiere să fie menținută.
Totodată, între orele 22:00 și 24:00, fluxul luminos va fi redus cu 20%, iar după miezul nopții, cu 50%. Potrivit municipalității, măsurile vor duce la o reducere cu aproximativ 35% a consumului de energie pentru iluminatul public.
Primăria Brașov caută, împreună cu operatorul de transport, și soluții pentru reducerea consumului de energie electrică al mijloacelor de transport în comun, fără diminuarea serviciilor pentru călători.
O altă măsură este oprirea sistemului de climatizare din sediul Primăriei Brașov.