Amnistie fiscală în 2026? Firmele și contribuabilii cu datorii la stat ar putea scăpa de dobânzi și penalități

Firmele, persoanele fizice și instituțiile publice care au datorii la stat ar putea beneficia de anularea dobânzilor și penalităților, potrivit unei propuneri legislative depuse la Senat de parlamentarii formațiunii Uniți pentru România. Măsura ar viza obligațiile bugetare principale existente la data de 31 august 2026.

Proiectul prevede anularea în proporție de 100% a dobânzilor, penalităților de întârziere, penalităților de nedeclarare, majorărilor și celorlalte accesorii aferente datoriilor eligibile. Facilitatea nu ar fi însă acordată automat. Contribuabilii ar trebui să achite integral obligațiile principale, să își plătească la timp datoriile curente, să depună toate declarațiile fiscale și să formuleze cererea în termenul stabilit de lege.

Măsura s-ar aplica tuturor categoriilor de debitori, indiferent de forma juridică, dimensiune, domeniu de activitate sau forma de proprietate. Sunt vizate, între alții, firmele, persoanele fizice, cei care desfășoară activități independente sau profesii liberale, asocierile fără personalitate juridică, autoritățile locale și instituțiile publice.

Nu ar intra însă în facilitate anumite categorii de datorii, printre care ajutoarele de stat sau de minimis care trebuie recuperate, anumite creanțe datorate bugetului Uniunii Europene, sancțiunile și creanțele rezultate din hotărâri penale definitive, precum și obligațiile pentru care anularea este interzisă de legislația în vigoare.

Pentru bugetele locale, aplicarea măsurii ar fi opțională, în funcție de hotărârea autorității deliberative competente. Proiectul prevede și reguli pentru situații precum declarațiile rectificative, controalele fiscale în desfășurare, eșalonările la plată și procedurile de insolvență.

Inițiatorii spun că propunerea are la bază modelul amnistiei fiscale din 2024. La acel moment, potrivit expunerii de motive, erau estimate creanțe bugetare neîncasate de 175 de miliarde de lei, iar portofoliul potențial eligibil pentru facilitate era estimat la 71,8 miliarde de lei.

Propunerea legislativă este în prezent în procedură parlamentară, astfel că măsura nu este încă în vigoare.

Propunerea legislativă:

Sursa: startupcafe.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.