Creştinii ortodocşi, precum şi cei catolici, sărbătoresc astăzi Înălţarea Sfintei Cruci, o zi care aminteşte de găsirea în secolul al patrulea a lemnului crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai importante sărbători creștine și este dedicată Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci. În această zi, credincioșii își amintesc de descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos și se roagă, cu recunoștință, pentru jertfa Sa.
În tradiția populară, ziua de 14 septembrie era asociată și cu sfârșitul verii și apropierea sezonului rece.
De-a lungul timpului, oamenii au legat această sărbătoare de numeroase obiceiuri, tradiții și semne despre vreme și natură.
Istoria sărbătorii este legată de secolul al IV-lea și de împăratul Constantin cel Mare și mama sa, Elena. Potrivit tradiției bisericești, Elena a mers la Ierusalim pentru a găsi Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
În jurul anului 326, în apropiere de Golgota, au fost descoperite trei cruci.
Pentru a afla care dintre ele era Crucea Mântuitorului, acestea au fost aduse, pe rând, în apropierea unei persoane bolnave.
Potrivit tradiției, atingerea uneia dintre cruci a dus la vindecarea acesteia. Astfel, aceasta a fost identificată drept Crucea Domnului.
Pentru creștini, Crucea nu reprezintă doar suferința și moartea lui Iisus Hristos.
Ea este și un simbol al biruinței asupra morții, păcatului și deznădejdii.
În această zi, credincioșii sunt îndemnați să acorde mai mult timp rugăciunii, să meargă la biserică și să reflecteze asupra propriilor fapte.
Mulți se roagă pentru sănătatea și binele familiei și cer ajutor și putere pentru perioada care urmează.
Una dintre cele mai importante tradiții este participarea la slujba de la biserică și cinstirea Sfintei Cruci.
În cadrul slujbelor, Crucea ocupă un loc central și este cinstită de credincioși.
În unele tradiții, aceasta este împodobită cu flori și verdeață, simboluri ale vieții și ale biruinței asupra morții.
În tradiția populară, oamenii obișnuiau să folosească și plante sfințite pentru protejarea casei.
În unele zone, acestea erau păstrate în locuință sau așezate în anumite încăperi.
Dacă o persoană nu poate ajunge la biserică, se poate ruga acasă, în liniște, în fața unei icoane.
