Clădirea Secției de Psihiatrie Zărnești a fost reabilitată și renovată energetic cu fonduri PNRR

Prin intermediul fondurilor PNRR, Consiliul Judeţean Braşov şi-a îmbogăţit zestrea imobiliară cu o clădire medicală modernizată şi eficientizată energetic.

UAT Județul Brașov, în calitate de beneficiar, și Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, în calitate de partener, au finalizat proiectul „Renovare energetică moderată a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov – Secția exterioară Zărnești, Str. Pompiliu Dan nr. 8”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, Componenta 5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea energetică moderată a clădirilor publice. Proiectul PNRR s-a desfăşurat în perioada 20.02.2023 – 30.08.2026.

Obiectivul asumat prin contractul de finanțare 20629/20.02.2023 a fost implementarea măsurilor necesare pentru creșterea eficienței energetice a clădirii în care îşi desfăşoară activitatea Secţia de Cronici din Zărnești a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.

Rezultatele obținute în urma implementării proiectului:

  • reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire cu 89,25%,
  • reducerea consumului de energie primară totală cu 67,82%,
  • scăderea consumului de energie primară utilizând surse convenţionale cu 76,56%,
  • reducerea nivelului anual estimat al gazelor cu efect de seră aferent energiei primare cu 76,17%,
  • crearea condițiilor optime de cazare pentru pacienții internați.

Valoarea totală a proiectului a fost de 13.972.811,33 lei cu TVA, din care:

– valoarea eligibilă utilizată din fonduri PNRR: 5.112.004,37 lei, reprezentând 95,68% din valoarea eligibilă, conform contractului de finanțare (5.342.872,39 lei);

– contribuția proprie a Consiliului Județean Brașov pentru cheltuieli neeligibile: 8.860.806,96 lei.

Procedurile de recepţie la încheierea lucrărilor s-au încheiat în 12 august 2026, odată cu semnarea procesului-verbal de către reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate: Consiliul Judeţean Braşov, Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, firma constructoare SC Krupster SRL, firma de proiectare SC 2GMG Construct SRL, dirigintele de şantier, Inspectoratul de Stat în Construcţii Braşov, Primăria Oraşului Zărneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judeţului Braşov.

„Sunt foarte mulţumit de modul cum s-a desfăşurat acest proiect, de lucrările executate, de rezultatele durabile generate şi, implicit, de beneficiile pe care fondurile PNRR investite în domeniul sanitar le aduc în viaţa pacienţilor şi a personalului medical. A fost o muncă de echipă finalizată cu succes, o colaborare foarte bună între echipa de implementare a obiectivului, constructor şi conducerea spitalului, materializată într-o reuşită investiţională cu care ne mândrim. Vreau să le mulţumesc tuturor factorilor implicaţi în derularea proiectului şi să-mi exprim convingerea că acest model de bune practici va fi replicat cu succes și în viitoarele proiecte pe care pe avem în plan în domeniul sanitar. Vom continua să modernizăm infrastructura medicală, pentru că sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, care a vizitat astăzi imobilul modernizat de la Zărneşti.

Citeste și:  Fonduri mutate către ambulanțe și UPU. Pacienții avertizează asupra riscurilor pentru tratamente

Execuția efectivă a lucrărilor la Zărneşti a început în data de 3 martie 2025, odată cu transmiterea ordinului de începere de către autoritatea judeţeană. Lucrările au inclus reabilitarea şi eficientizarea energetică a clădirii spitaliceşti – formată din subsol parţial, parter, două etaje şi pod, cu o suprafaţă construită de 2.046 mp, precum şi construirea unui corp nou cu destinaţia de spaţiu tehnic, cu o arie desfăşurată de 193,25 mp.

Pe lângă reabilitarea şi reconfigurarea spaţiilor, renovarea energetică moderată a fost realizată prin montarea pompelor de căldură de tip aer-apă care au fost integrate în sistemul existent de încălzire, înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu LED pentru reducerea consumului de energie electrică şi punerea în funcţiune a unor panouri solare şi fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric.

De asemenea, pentru protecţia termică a imobilului a fost montat un strat termoizolant suplimentar la nivelul pereților exteriori, tâmplăria existentă a fost înlocuită cu una performantă, podul a fost termoizolat cu vată minerală de sticlă de 20 cm, iar planşeul a fost izolat cu polistiren extrudat.

Dotări tehnice ale imobilului renovat energetic:

  • sistem performant de izolare termică cu vată minerală de înaltă densitate și tâmplărie cu 6 camere, geam tripan, cu grile de ventilație încorporate;
  • sistem nurse calling de ultimă generație, wireless cu identificarea locației și a apelantului;
  • sistem avansat de ventilație cu recuperatoare de căldură de înaltă eficiență;
  • sistem de climatizare cu ventiloconvectoare și pompă duală cu chiller;
  • sistem de supraveghere video și monitorizare cu camere video color HD;
  • pardoseală și tapet PVC antistatic cu durată mare de viață și înaltă rezistenţă la trafic intens.
Citeste și:  Mureșan caută voturile pentru Palatul Victoria. Sprijinul celor trei partide nu ajunge

În ceea ce priveşte corpul de clădire nou construit, acesta cuprinde camera tehnică în care sunt montate toate echipamentele pentru asigurarea utilităților necesare funcționării spitalului. Toate activitățile conexe de întreținere (spălătorie, călcătorie, uscătorie etc.) se desfășoară în acest corp, astfel încât să nu fie perturbate calitatea actului medical și ambientul pacienților.

În urma investiției, clădirea Secţiei de Psihiatrie Zărneşti devine semiautonomă, asigurându-și energia electrică de la panourile fotovoltaice instalate pe acoperiș. Apa caldă este obținută în mare parte cu ajutorul panourilor solare plane montate pe corpul nou.

Ce investiții urmează la Zărnești?

În perioada imediat următoare, conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov va face demersurile necesare pentru modificarea structurii organizatorice și obținerea autorizației sanitare de funcționare pentru noua structură a Secției de Psihiatrie Cronici Zărnești. După finalizarea acestor etape, în spațiul reabilitat vor reveni 81 de pacienți cu afecțiuni psihiatrice cronice, care necesită spitalizare și îngrijire de lungă durată.

În paralel, spitalul derulează proiectul de reamenajare a curții interioare a secției. Investiția urmărește transformarea spațiului exterior într-o zonă sigură, accesibilă și adecvată activităților de relaxare și recreere ale pacienților. Lucrările prevăd reabilitarea foișorului existent, construirea unui nou foișor acoperit, amenajarea unor alei pietonale cu suprafață drenantă și antiderapantă, instalarea unui sistem de iluminat exterior cu corpuri LED, montarea unui gard ornamental și amplasarea a 11 bănci. De asemenea, vor fi realizate amenajări peisagistice, plantări de arbuști și gard viu, refacerea zonelor cu gazon și instalarea unui sistem automat de irigații. Prin această amenajare, curtea interioară va deveni un spațiu de odihnă și socializare, contribuind la confortul pacienților și la desfășurarea unor activități terapeutice în aer liber, într-un mediu protejat și adaptat nevoilor acestora.

Citeste și:  Peste 7.400 de șomeri în evidențele AJOFM Brașov

„Investiţiile în infrastructura medicală de la Zărneşti sunt deosebit de importante pentru pacienții cu afecțiuni psihiatrice cronice, care petrec perioade îndelungate în spital și pentru care condițiile de cazare, siguranța și existența unor spații adecvate de relaxare au un rol esențial. Gradul de ocupare a secțiilor noastre de psihiatrie cronici se situează permanent între 95% și 100%, ceea ce confirmă nevoia reală pentru aceste servicii și importanța modernizării lor. Prin reabilitarea Secției Zărnești, putem oferi celor 81 de pacienți condiții moderne de spitalizare și putem asigura desfășurarea actului medical la standardele necesare. Amenajarea curții interioare va completa investiția, oferind pacienților un spațiu sigur pentru odihnă, socializare și activități terapeutice în aer liber. Ne dorim ca fiecare locație a Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov să beneficieze de lucrări de modernizare. În prezent avem locația din Sânpetru reabilitată, iar prin finalizarea proiectului de la Zărnești facem încă un pas important în această direcție. Proiectele de dezvoltare și modernizare vor continua pentru staționarul central din Brașov și pentru Secția de Psihiatrie Cronici Vulcan”, a declarat ec. Bogdan Rusu, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.

Activitatea medicală va fi reorganizată în conformitate cu noua structură aprobată și cu circuitele funcționale ale clădirii modernizate. Secția va asigura îngrijirea pacienților cu patologii psihiatrice cronice, internați pe perioade îndelungate, care au nevoie nu doar de tratament și supraveghere medicală, ci și de condiții corespunzătoare de cazare, siguranță, socializare și petrecere a timpului în aer liber. Reluarea activității în clădirea reabilitată se va realiza după finalizarea procedurilor de modificare a structurii organizatorice și obținerea autorizației sanitare de funcționare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.