
Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni, 21 septembrie, și însoțit la locuința sa din Mogoșoaia pentru percheziții, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
DIICOT a anunțat cinci percheziții în București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea. Dosarul privește constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Potrivit procurorilor, trei persoane ar fi promis finanțări externe unor oameni de afaceri, solicitând garanții bănești.
O persoană ar fi transferat peste 1,1 milioane de euro pentru un credit promis inițial de șase milioane de euro, ulterior majorat la 15 milioane.
Audierile au loc la sediul central DIICOT. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție.