
Guvernul României lansează platforma guvernanta.gov.ro, un proiect de transparentizare care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat. Platforma este creată la inițiativa viceprim-ministrului Oana Gheorghiu.
Platforma include, în premieră, informații despre 121 de companii active aflate în subordinea, coordonarea ori sub autoritatea unei instituții publice tutelare centrale, precum și despre persoanele care ocupă pozițiile de conducere în cadrul acestora.
Concret, platforma oferă acces la peste 1.350 de documente publice în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011, referitoare la membrii consiliilor de administrație ori supraveghere și directoratul. Dintre acestea, peste 650 sunt CV-urile persoanelor aflate în funcții de conducere și alte peste 600 reprezintă contracte de mandat.
Această inițiativă face parte din efortul amplu de reformă a companiilor de stat și de transparentizare a competențelor, salariilor și beneficiilor mandatarilor, un demers necesar pentru buna guvernare și pentru susținerea strategică a poziției României pe plan economic internațional.
Platforma poate fi accesată la adresa guvernanta.gov.ro.
Detalii: https://gov.ro/…/platforma-guvernanta-gov-ro-lansata-de…