O companie de software britanică face angajări la Brașov

Endava România, compania de software britanică prezentă pe piața locală cu 7 centre de livrare, a anunțat că este în căutare de candidați pentru peste 90 de posturi deschise în luna noiembrie. Oportunitățile de muncă sunt distribuite în toate orașele în care compania are deschise centre: Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Tîrgu-Mureș și Pitești. Pe lângă aceste oportunități, Endava desfășoară programe dedicate absolvenților sau personelor la început de carieră în 5 dintre locațiile sale din România.

Compania a continuat să angajeze pe întreaga perioadă a pandemiei, înregistrând o creștere a numărului de locuri de muncă în această perioadă de toamnă, ca urmare a unei evoluții în zona serviciilor de digitizare la nivel global. Până acum, aproape 100% dintre angajații companiei au posibilitatea să lucreze de acasă, datorită infrastructurii de date excelente, în toate orașele în care este prezentă, dar și a investițiilor pe care compania le-a făcut în procese și echipamente care fac posibilă livrarea serviciilor sale, fără a face rabat de la calitate. Toate activitățile de recrutare, integrare a noilor colegi în activitatea companiei și training au loc acum exclusiv online. 

Echipele aflate în centrele de livrare din România deservesc clienți din zona de plăți și servicii financiare, TMT (Tehnologie, media și telecomunicații), FMCG, logistică, dar și o mare parte din serviciile de suport ale companiei la nivel global.

În ceea ce privește rolurile disponibile, compania este în căutare de dezvoltatori software, testeri, ingineri în managementul aplicațiilor, experți în zona de date, angajați în serviciile de suport, analiști, manageri de proiect și arhitecți software.

Citeste și:  e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai. Noi funcționalități aduse aplicației MF

Pe piața locală, compania continuă să se concentreze pe dezvoltarea de programe alături de comunitățile tehnice și să susțină dezvoltarea parteneriatelor strategice cu universitățile, stabilite în ultimii ani, în toate orașele în care Endava are centre de livrare.

Accentul pe susținerea dezvoltării pieței IT este subliniat de asemenea de către unele programe dedicate candidaților fără experiență sau care își doresc să își dezvolte aptitudini profesionale în arii precum dezvoltarea, testarea, managementul aplicațiilor software, sau managementul relațiilor cu clienții (CRM). Programele disponibile acum pentru juniori acoperă orașe ca Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași și Pitești.

Odată cu izbucnirea pandemiei globale de Covid-19, prioritatea companiei a fost să asigure starea de bine și sănătatea angajaților săi și a familiilor acestora, în acest scop lucrând împreună cu clienții săi pentru a se adapta la caracteristicile noului context, a păstra locurile de muncă și a crește gradul de siguranță al angajaților.

Endava în România

Brașov, București, Pitești

“În această perioadă ne-am concentrat eforturile pe adaptarea rapidă la această perturbare a pieței, generată de pandemia actuală, pentru a putea să ne ajutăm clienții să poată face schimbări rapide în businessul lor. În perioade de criză cel mai bine gestionează astfel de situații firmele adaptabile și cu un nivel înalt de profesionalism pe domeniul lor de activitate.

Citeste și:  e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai. Noi funcționalități aduse aplicației MF

Endava s-a dovedit a fi foarte bine poziționată pentru a furniza servicii în acest sens, oferta fiind foarte puternic axată pe digitizare, agilitate și automatizare. Capacitatea de a rezolva probleme complexe și de a crea avantaje competitive în acest context economic dificil, ne-a ajutat să ne consolidăm parteneriatul cu clienții existenți și a generat noi oportunități de business”, a declarat Alina Soare, Head of People Development and Recruitment pentru Brașov, București, și Pitești.

Cluj, Târgu Mureș, Timișoara

“De-a lungul ultimelor luni, un mare număr de oameni aflați pe diferite stadii de evoluție profesională au ales să ni se alăture în diferite zone de expertiză și pe varii tehnologii. Acest lucru a fost posibil tocmai datorită faptului că am reușit să le oferim în continuare perspective solide în dezvoltarea utlerioară a carierei.

Începând din octombrie, am deschis un număr și mai mare de posturi în toate centrele noastre, pentru a susține evoluția proiectelor pe care le dezvoltăm atât pentru clienții existenți cât și pentru proiecte viitoare. Această nevoie vine ca răspuns la creșterea accelerată a cererii de soluții în zona de evoluție digitală, pe toate verticalele importante de business pe care le deservim.” a declarat Horea Străuț, Regional Head of People Development and Recruitment pentru Cluj-Napoca, Targu Mures și Timisoara.  

Iași

“Am reușit să adaptăm toate activitățile și inițiativele pe care le desfășurăm pentru a ne menține angajații implicați și a păstra sentimentul de apartenență la valorile companiei, în ciuda contextului unic generat de pandemie.

Citeste și:  e-Factura: Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai. Noi funcționalități aduse aplicației MF

În ceea ce privește zona de recrutare, “am turat” toate motoarele. În ciuda tuturor provocărilor am reușit să menținem relația apropiată față de clienții existenți și chiar am reușit să atragem noi oportunități către centrul nostru de livrare.

Pentru noi, fiecare proiect are două componente la fel de importante: să furnizăm soluții excepționale și să avem grijă de oamenii implicați în livrarea acestora.

În acest moment, căutăm noi membri ai echipei, care își doresc să crească alături de noi.   

Mai mult, vara aceasta am organizat programul nostru “obișnuit” de Internship, unde am înregistrat mai mult de 1500 de aplicanți, dintre care am ales 31 de participanți la Internship. 

Pentru aceștia, cred că a fost o oportunitate excelentă de a vedea ce se întâmplă în interiorul unei companii IT.

Ca și concluzie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, am obținut rezultate mai bune atât în zona celor care ni s-au alăturat cât și în proiectele pe care le-am adăugat în portofoliu. și suntem încrezatori că vom continua în același fel.”, a declarat Ioana Pavel, Head of People Development and Recruitment în Iași. 

Endava înregistra o capitalizare bursieră de 3.61 miliarde dolari pe Bursa din New York, la data de 04 noiembrie 2020. Locurile de muncă disponibile, pot fi consultate pe pagina de cariere a companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.