
Sindicatul IAR Ghimbav organizează luni, 12 octombrie, de la ora 10:00, un miting de protest la sediul societății, nemulțumit de majorarea de peste patru ori a indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație, în timp ce creșterile salariale negociate pentru angajați au fost blocate de Guvern.
Potrivit Agerpres, care citează un comunicat al organizației sindicale, indexarea salariilor cu rata inflației, negociată încă din luna iunie, nu a fost acordată din cauza măsurilor legislative adoptate de Executiv. Sindicaliștii susțin că unele drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt acordate cu întârziere.
O altă nemulțumire vizează situația economică a societății, al cărei grad de încărcare cu lucrări este sub 20%, potrivit președintelui sindicatului, Suba Arpad. Acesta atrage atenția că situația persistă în condițiile în care România cheltuiește 16,8 miliarde de euro pentru înarmare, inclusiv pentru achiziționarea de elicoptere militare.
Reprezentanții angajaților critică și deciziile ministrului Economiei, Irineu Darău, susținând că, în mai puțin de trei luni, societatea a ajuns să suporte cheltuieli echivalente cu nouă salarii pentru directori și membri ai Consiliului de Administrație, față de trei anterior.
Sindicaliștii își exprimă nemulțumirea și față de achiziționarea elicopterelor militare de la furnizori străini, afirmând că, pentru prima dată din 1969, un astfel de contract a fost atribuit unei alte companii, deși IAR Ghimbav are experiență în fabricarea și întreținerea elicopterelor militare.
Mitingul este organizat pentru ca angajații să își exprime poziția față de aceste probleme și față de perspectivele societății.