Echipamentele pentru diagnosticarea infectării cu COVID-19 au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Brașov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a primit, miercuri, 2 aprilie, echipamentele pentru diagnosticarea infectării cu noul coronavirus prin metoda PCR, precum şi o parte din reactivi, achiziţionate din fonduri alocate din bugetul Consiliului Judeţean Braşov.
Este vorba despre echipamentul de Real Time PCR şi cel de extracţie a acidului nucleic, complet automat, cu risc scăzut de contaminate a personalului medical. Cu ajutorul acestora pot fi executate 48 de probe în 140 de minute, însă trebuie adăugat timpul necesar pentru recepţia probelor ce urmează a fi testate şi pregătirea aparatului cu reactivi şi consumabile. Practic, lucrându-se în două ture pe zi, se vor putea prelucra aproape 100 probe.
Echipamentele vor funcţiona începând de luni, 6 aprilie, la Staţionarul Tractorul, care va deveni astfel al doilea centru din judeţul Braşov unde se realizează testarea pentru COVID-19 (după cel de la Spitalul de Boli Infecţioase).
Potrivit conducerii Spitalului Judeţean, circuitele sunt pregătite, personalul este implicat, iar până la sfârşitul acestei săptămâni se va realiza instruirea celor care vor efectua testele. Unitatea dispune de medici de laborator specializaţi în biologie moleculară, dar sunt şi medici rezidenti în pregătire, care şi-au exprimat dorinţa să înveţe şi să ajute.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.