În week-end Braşovul găzduieşte etapa a treia a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă: Programul complet

Așa cum era de așteptat, Trofeul TOTAL Brașov nu se dezminte nici în 2019 în ceea ce privește numărul mare de concurenti care și-au anunţat prezenţa la startul evenimentului automobilistic desfășurat în acest weekend. Găzduită de celebrul ,,drum al Poienii”, cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop are pe lista de înscrieri 89 de piloţi.

,,Încă de când am început negocierile pentru a fi parteneri ai acestui eveniment, o condiție pusă de organizatori a fost să considerăm o colaborare de lungă durată, de tradiție, așa cum sunt toate cursele de pe acest traseu plin de istorie numit drumul de Poiană” a declarat domnul Marius Amir, Manager Zonal de Vânzări Total România.

,,Dacă ne gândim la faptul că sâmbătă vom da startul celui de-al cincelea an al parteneriatului nostru și că media de participare este la un nivel extrem de înalt, peste 90 de piloți în fiecare an, putem afirma cu tărie că dorința partenerului Auto Blic, tradiția, a fost îndeplinită. Pentru că și celalalte aspecte ale colaborării noastre au crescut de la an la an, suntem pregătiți să intrăm în anul 5 al parteneriatului nostru încrezători că, alături de ceilalți parteneri tradiționali ai Clubului Auto Blic, vom putea oferi concurenților și spectatorilor un eveniment automobilistic de înaltă calitate, atât în 2019 cât și în anii următorii. Le dorim mult succes piloților participanți, să câștige cei mai buni!” a adăugat domnul Amir.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

În concordanță cu estimările organizatorilor, Trofeul TOTAL Brașov beneficiază de o listă lungă de înscrieri, așa cum se cuvine unei etape legendare ce iși are startul chiar în centrul orașului istoric.

În fața spectatorilor veniți din toată țara, vor evolua campionii Lucien Hora, Paul Andronic și Bogdan Cuzma, alături de Lucian Răduț, Costi Stratnic, Mihai Leu, Alexandru Mitroi, Șerban Andrei, Paul Țurcanu și Robert Barabaș, dar și de o pleiadă de tineri piloți debutanți (15). Nu vor lipsi nici frumoasele mașini din categoria istoricelor (8) sau prototipul pilotat de Emil Nestor, câștigătorul-surpriză al etapei precedente de la Cheile Grădiștei.

,,La sărbătorirea celui de-al cincelea an de parteneriat cu Total România, sunt bucuros să afirm că succesele Auto Blic în ceea ce privește organizarea sunt datorate faptului că suntem înconjurați și susținuți, de peste 20 de ani, de parteri de tradiție, începând cu Primăria Brașov, și continuând cu Cyclon Motosport, Omniasig, ProX, Konvekta, Comprest, Silnef Security, Zizin sau Turbocar. Faptul că sezonul 2019 marchează cinci ani de parteneriat cu Total România, mă îndreptățește să afirm că nu am ales calea greșită spre performanță” a declarat domnul Bela Stoica, Președintele clubului organizator Auto Blic.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Programul Trofeului TOTAL Brașov:

Sâmbătă, 8 Iunie 2019

Începând cu 09.00 – Recunoașteri

Începând cu 16.00 – Calificări

Duminică, 9 Iunie 2019

Începând cu 09.00 – Recunoașteri

Începând cu 14.30 – Concurs

Circulația rutieră va fi restrictionată pe sectorul DN1E-Calea Poienii (șirul Livezii) cuprins între Biblioteca Județeană Brașov și Hotel Drachenhaus Poiana Brașov, după cum urmează:

Sâmbătă, 8 Iunie 2019, în intervalul orar 08.30 – 14.30 și 15.30 – 20.30

Duminică, 9 Iunie 2019, în intervalul orar 08.30 – 13.00 și 14.00 – 20.00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.