„În ultimele 24 de ore, pompierii, poliţiştii şi jandarmii au intervenit în 101 localităţi din 23 de judeţe, afectate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase. Au fost salvate patru persoane dintr-un autoturism în localitatea Lăpuşnic din judeţul Timiş, iar trei persoane au fost salvate în localitatea Stroeşti din judeţul Botoşani. Tot în judeţul Botoşani, în localitatea Câmpeni, un bărbat a fost salvat după ce tractorul în care se afla a fost luat de viitură”, se arată într-un comunicat al MAI.
În localitatea Bascov din judeţul Argeş, angajaţii MAI au evacuat 154 de copii de la grădiniţa cu program prelungit, din cauza apei din curtea unităţii de învăţământ, iar în localitatea Todireni din judeţul Botoşani 49 de persoane au fost evacuate preventiv la Căminul Cultural ca urmare a creşterii cotelor râului Sitna.
Au fost afectate 181 de case, 12 anexe gospodăreşti, 162 de beciuri/subsoluri, 569 de curţi, cinci clădiri aparţinând unor instituţii publice şi patru imobile aparţinând unor operatori economici.
Totodată, circulaţia rutieră este blocată, din cauza apei, aluviunilor şi a alunecărilor de teren, pe trei drumuri naţionale (DN 73D – Argeş, DN 12A – Botoşani, DN 17A – Suceava) şi patru drumuri judeţene (DJ 203K – Buzău, DJ 281B – Iaşi, DJ 609 – Timiş, DJ 205D – Vrancea).
În prezent, angajaţii MAI intervin pentru înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice în şapte judeţe.
Au fost transmise mesaje de avertizare pentru populaţie prin sistemul RO-ALERT la nivelul a opt judeţe, precizează MAI.
Joi seară, un bărbat a fost luat cu tot cu tractor de viitura care s-a format pe râul Miletin, din localitatea Prăjeni, județul Botoșani. A rămas izolat pe tractorul răsturnat de curentul puternic al apei. Pompierii au fost salvarea lui! Bărbatul a fost recuperat și predat unei ambulanțe din cadrul serviciului județean de ambulanță pentru evaluarea stării medicale, potrivit IGSU.