Președintele Klaus Iohannis este așteptat la Cotroceni: se prelungește starea de urgență

Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să emită luni decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile, conform anunţului făcut în urmă cu o săptămână.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută, după întâlnirea cu premierul şi cu mai mulţi miniştri, că va fi necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă o lună, iar decretul va fi emis la începutul acestei săptămâni, informează News.ro.

”Sunt lucruri care se mişcă, însă, trâgând linie, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. Am solicitat Guvernului să vină cu propuneri. La începutul săptămânii viitoare voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă cu încă o lună de zile. Acest lucru este necesar pentru a ţine epidemia sub control”, a afirmat Iohannis.

Citeste și:  ,,PLANETA CRĂCIUN” - târgul cu tematică de sărbători organizat de UNTOLD Universe în Piața Unirii din Cluj-Napoca se deschide astăzi

În 16 martie, preşedintele Klaus Iohannis a emis un prim decret privind instituirea stării de urgenţă pentru 30 de zile, această perioadă urmând să se încheie marţi.

Conform Legii privind decretarea stării de urgenţă şi a stării de asediu, în funcţie de evoluţia situaţiilor de pericol, preşedintele României, cu încuviinţarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite şi poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă, preşedintele solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită, preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.

Citeste și:  Pacienții cu dizabilități din România riscă să rămână fără acces la medicii specialiști de recuperare medicală

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu va vota prelungirea stării de urgenţă, acuzând că la adăpostul acestei măsuri „creşte lipsa de transparenţă” şi este deschis „drum liber abuzurilor”. Tăriceanu a acuzat autorităţile că duc o „politică anti-românească” şi a afirmat că ar trebui repornită activitatea normală în România, atât în întreprinderi, cât şi în instituţii.

„Prelungirea acestei stări de urgenţă nu face aproape nimic sau nu aduce aproape nimic din ce se poate face cu legislaţia existenta. Nu vreau să votez prelungirea stării de urgenţă pentru că văd că la adăpostul ei creşte lipsa de transparenţă şi deschide practic drum liber abuzurilor. Nu vreau să votez starea de urgenţă pentru că o parte importantă din ţară nu e afectată de coronavirus şi nu înţeleg de ce trebuie să penalizăm şi regiunile care nu sunt afectate de coronavirus, la fel cum sunt şi celelalte” a declarat duminică liderul ALDE.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

Primul decret de instituire a stării de urgenţă a primit votul unanim al parlamentarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.