17 blocuri din Brașov vor fi eficientizate energetic prin programul social al Primăriei

Zilele acestea a fost demarată proiectarea pentru realizarea lucrărilor de eficientizare energetică a altor 17 blocuri din municipiul Brașov, în cadrul programului social de sprijinire a familiilor cu venituri mici, prin termoizolarea blocurilor de locuințe în vederea reducerii cheltuielilor de întreținere a apartamentelor în care locuiesc aceste persoane defavorizate. În prima etapă din acest an a programului au fost incluse 12 blocuri. La șase dintre acestea, lucrările au fost finalizate, iar la celelalte șase sunt în curs de derulare.

„După primele 12 imobile incluse în programul social al Primăriei și Consiliului Local, la care lucrările s-au finalizat sau sunt în curs de derulare, am demarat lucrările pentru alte 17 blocuri, din Stupini, Noua, Timiș-Triaj și Astra. Majoritatea acestor blocuri, indiferent că vorbim de primele 12 sau de celelalte 17, sunt foste cămine de nefamiliști, pentru angajații fabricilor de altădată, care astăzi sunt ocupate de persoane cu situație materială mai puțin bună. Am inițiat acest program pentru a sprijini familiile care au un venit sub o anumită medie și se încadrează în prevederile legale. Cred că facem un lucru bun, pentru că, pe lângă componenta de eficiență energetică – cu termoizolarea imobilelor atât la nivel de terasă cât și la nivelul anvelopei exterioare – îmbunătățim și estetic aceste clădiri. Cea mai importantă este componenta socială, pentru că lucrările sunt suportate din bugetul municipiului, iar valoarea acestora este una semnificativă. Pentru cea de a doua etapă, costurile estimate se ridică la aproape 10 milioane de lei. În acest fel persoanele cu venituri mai reduse nu vor fi nevoite să facă un efort financiar peste puterile lor, și mai important, acești oameni vor simți o reducere a costurilor facturilor la întreținere în urma acestor lucrări. După finalizarea lucrărilor la primele 12 blocuri, în câteva săptămâni, cele două firme ale Municipalității, RIAL și Tetkron, vor începe lucrările și la celelalte 17, astfel încât, până la începerea sezonului rece, toate cele 29 de blocuri să fie eficientizate energetic“, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

Imobilele incluse în etapa a II-a din acest program, în anul 2020, sunt următoarele:

– str.Fundăturii  nr.2, bl.1

– str.Fundăturii  nr.2, bl.2

– str.Fundăturii  nr.2, bl.3

– str.Fundăturii  nr.2, bl.4

– str.Fundăturii  nr.2, bl.5

– str.Fundăturii  nr.2, bl.6

– str.Fundăturii  nr.2, bl.7

– str.Fundăturii  nr.2, bl.8

– str.Fundăturii  nr.2, bl.9

– str.Fundătura Hărmanului nr.20

– str.Aleea Constructorilor nr.1

– str.Prunului nr.18

– str.Prunului nr.28B

– str.Mică nr.23

– str.Şcolii nr.11

– str.Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.16

– str.Timiş-Triaj nr.20A

Categorii generale de lucrări (lucrările sunt adaptate la situația fiecărui imobil în parte):

– se desfac tencuielile degradate, se curăță rosturile dintre panourile de fațadă care s-au degradat;

Citeste și:  Ce înseamnă frauda la vot?

– rosturile dintre panourile prefabricate se corectează și se repară;

– se desface hidroizolația și termoizolația de la nivelul acoperișului;

– se consolidează fisurile și zonele degradate ale aticelor prefabricate și ale câmpurilor panourilor prefabricate prin injectare și/sau aplicare locală de plase sudate;

– zonele în care s-a realizat izolarea termică a apartamentelor, fără autorizație de construire, se desfac în totalitate, în cazul în care acestea nu respectă normele și normativele în vigoare;

– pentru evacuările convectoarelor se demontează toate gurile de convectoare și se montează tubulatură de evacuare pe grosimea termosistemului, iar protecția gurii de evacuare se va monta pe fața exterioară a termosistemului. Se vor lua măsuri speciale pentru ca gurile de evacuare să nu producă încălzirea sau aprinderea termosistemului;

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

– se vor revizui instalațiile de gaz, dacă este cazul și cele de apă rece și apă caldă (la clădirile ce au transformat sistemul centralizat în sistem individual de apartament);

– balcoanele degradate cu armătură vizibilă, cât şi zonele unde s-au degradat panourile prefabricate de faţadă şi armătura a devenit vizibilă, se vor repara;

– se vor desface toate copertinele de peste ferestre ce s-au executat fără autorizaţie de construire;

– se aplică termosistemul unitar pe toată clădirea, inclusiv soclu, numai după ce s-a revizuit, s-a reparat, s-a curățat toată fațada clădirii. Termoizolația din zona soclului va coborî cu minim 30 de cm sub nivelul trotuarului de gardă;

– se va reface termoizolația terasei clădirii;

– se vor reface hidroizolația terasei clădirii și șorțul de tablă al aticului;

– se refac pervazurile ferestrelor;

– se reface trotuarul de gardă pe conturul clădirii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.