RATBV S.A. suspendă vineri, 17 iulie 2020, timp de trei ore, circulația autobuzelor de pe linia 20, care asigură legătura între Livada Poștei și Poiana Brașov. Măsura este determinată de desfășurarea la sfârșitul acestei săptămâni, pe Drumul Poienii (DN 1E), a unei competiții automobilistice, respectiv Raliul Brașovului.
Astfel, vineri, între orele 13.30 și 16.30, circulația autobuzelor de pe linia 20 va fi oprită. Ultimele plecări din cele două capete de linie vor fi la orele 13.00, iar de la orele 16.30 circulația revine la programul obișnuit. De menționat și faptul că în intervalul orar amintit toate autobuzele și troleibuzele care intră în capătul de linie Livada Poştei vor face acest lucru prin giratoriul din faţa Casei Armatei.