Mansardarea Grădiniței 11 s-a încheiat

Lucrările la Grădinița nr. 11 au fost finalizate după ce această unitate de învățământ a fost extinsă prin mansardare. Au fost create 4 săli de clasă noi, o sală multifuncțională, toalete pentru fete și băieți, toalete pentru personal, spațiu pentru spălătorie.  La aceasta se adaugă două scări exterioare, pentru ieșire în caz de incendiu. Prin acest proiect, din anul școlar 2020-2021 la nivelul acestei grădinițe vor funcționa 12 grupe de copii. Până în prezent funcționau 8 grupe, în interiorul grădiniței, iar alte două grupe funcționau în Creșa nr. 5 din imediata vecinătate, care își va putea extinde și ea activitatea.

Lucrarea face parte dintr-un program mai amplu de extindere a unităților de învățământ, pentru crearea de noi spații pentru clase, astfel încât procesul de învățământ să se desfășoare în condiții optime. Finanțarea acestei investiții s-a realizat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectivul Specific 4.4 – Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă.

,,Această grădiniță a fost extinsă și reabilitată, transformată așa cum o vedeți astăzi. Ea face parte dintre proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional, adică am luat bani de la Uniunea Europeană să reabilităm și să extindem ceea ce vedeți astăzi aici. La această grădiniță sunt 300 de copii, este o grădiniță foarte bună, foarte căutată și cred că odată cu revenirea activităților, atunci când va fi acel moment, această grădiniță este pregătită, și în condițiile actuale, să asigure copiilor tot ceea ce este necesar, în condiții de siguranță. Dacă observați, s-au pregătit măsuțele, iar așezarea lor ține cont de distanțarea socială, așa cum este reglementată astăzi, și de care trebuie să ținem cont noi toți. Să sperăm că și copii vor reuși să înțeleagă acest lucru. Noi facem tot ceea ce trebuie ca să fim pregătiți pentru orice eventualitate, în orice condiții am fi, odată cu deschiderea anului școlar. Mai avem și alte lucrări de investiții și reparații în unitățile de învățământ  de pe raza municipiului Brașov, care astăzi sunt în derulare, unele sunt de anvergură, cum este Colegiul Unirea, Creșa de pe Apollo sau Școala 2, altele înseamnă doar lucrări de reparații, și indiferent de situația dată, noi trebuie să facem în așa fel încât să fim pregătiți pentru deschiderea anului școlar ca și într-o situație normală. Mă bucur foarte mult că am reușit să venim astăzi aici, pentru câteva clipe am devenit și noi copii de grădiniță. Le mulțumesc cadrelor didactice și personalului administrativ de aici pentru că fac o treabă extraordinară, pentru că se ocupă de 300 de copii, asta înseamnă că 300 de familii au o problemă în minus pentru că au copilul la o grădiniță care le asigură tot ce trebuie. Copiii lipsesc astăzi și chiar dacă această clădire arată foarte bine, fără copii este o doar o clădire care arată foarte frumos, bine mobilată, dar nu e o grădiniță. Să sperăm că acești copii vor veni cât de curând aici și forfota grădiniței dintr-o perioadă normală va reveni cât de curând”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

,Ne bucurăm că am reușit, împreună cu Primăria Brașov, să avem o astfel de realizare, pentru că grădinița noastră este una recunoscută și solicitată la nivelul municipiului Brașov, datorită echipei de cadre didactice și personal nedidactic foarte bine pregătite, datorită dragostei pentru copii și a dăruirii cu care-și fac treaba, și pentru că managementul grădiniței s-a preocupat întotdeauna de starea de bine a copiilor și a familiilor din comunitatea Brașov. Am realizat suplimentarea cu 100 a numărului de locuri din această grădiniță, o mare realizare pentru cartier în primul rând și pentru municipiu. Noi până acum am ocupat și parterul creșei, iar în urma realizării acestei mansardări am redat și creșei din imediata vecinătate locurile, pentru că și la ei sunt solicitări foarte mari, iar în grădinița noastră vin copii mai mulți și ne putem atinge sloganul și crezul, «copii fericiți, părinți mulțumiți». Grădinița a fost mansardată, a fost suplimentată cu patru clase, două grupuri sanitare aferente celor patru clase, un cabinet didactic, un cabinet psiho-pedagogic, o cancelarie pentru personal, săli de depozitare materiale și oficiu pentru spălat vase și a fost reabilitată întreaga grădiniță, pe lângă această mansardare”, a declarat Daniela Florescu, directorul Grădiniței nr. 11 – Căsuța Bucuriei.

Citeste și:  170 kg de articole pirotehnice, confiscate de către polițiștii brașoveni

Informații despre investiție:

Constructor: Asociere SC Deanda Prim Invest SRL-D – lider de asociere și SC Ovi Construction Real Estate SRL – asociat

Valoare lucrări executate: 1.845.635,03 lei fără TVA,

Sursa de finanţare: fonduri europene nerambursabile 98%, prin Programul Operațional Regional.

Ordin de începere lucrări: 10.06.2019

În cadrul Grădiniței nr.11 s-au realizat următoarele lucrări:

La nivelul subsolului, parterului și etajului s-au realizat măsurile de conformare la prevederile normativelor privind securitatea la incendiu, prin schimbarea ușilor de la subsol, de la sălile de clasă, bucătării, oficii.

 S-au realizat scări de evacuare la incendiu pe structură metalică, care au impus zidirea a șase ferestre ce sunt în planul scărilor.

În urma modernizărilor și adaptărilor la noile capacități și cerințe ISU, parterul a suferit modificări, suprafața spălătoriei micșorându-se de la 245,41 mp la 15,80 mp, prin realizarea unui perete de compartimentare pentru un acces separat, cu intrare din exterior, la centrala termică, cu ușă metalică, și au fost construite o scară cu 5 trepte și o platformă de beton. Pentru siguranța circulației pe această zonă a fost realizată balustradă din protecție de metal.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

 La etaj au fost zidite ferestrele aferente scărilor metalice și realizate uși de acces la scările de incendiu și un perete despărțitor din gips carton la nivelul casei scării.

Au fost executate tencuieli interioare pentru ferestrele zidite la parter și etaj. A fost realizată mansardarea construcției existente, prin ridicarea pe contur cu pereți de zidărie.

Scările nou realizate ce fac legătura între ultimul etaj și mansardă sunt de beton armat și placate cu  pardoseli din covor PVC, plinte PVC pe treptele nou create, colțare de protecție muchii trepte.

Pentru a se obține o mai bună rezistență în timp și un aspect superior, balustrada din casa scării a fost construită din inox.

La acoperișau fost realizatelucrări de desfacere hidro-izolații, demolare elemente beton la coșurile de fum și șapă de protecție. Învelitoarea este de țiglă ceramică și s-au montat ferestre la mansarda.

În sălile de clasă și birou a fost montat parchet laminat iar pe holuri, anexe, grupuri sanitare spații de depozitare, gresie.

Au fost realizate tencuieli decorative de fațadă.

Au fost montate instalații hidranți interiori.

S-au montat instalații sanitare interioare și obiecte sanitare corpuri de încălzire.

S-a montat tablou electric, aparataje și corpuri de iluminat, sistem detecție incendiu, sistem de desfumare, prize cu împământare.

Au fost montate motoare electrice și cabluri electrice pentru legarea ferestrelor de mansardă la centralele de desfumare.

Pentru prevenirea căderilor accidentale de zăpadă de pe acoperișul nou executat peste mansardă, a fost montat un  sistem de parazăpezi dispuse intercalat.

În cadrul proiectului de finanțare sunt cuprinse dotarea mansardei cu mobilier nou, echiparea cu echipamente IT și ustensile bucătărie. Procedura de achiziție se află în derulare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.