Compania Apa anunță că lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare se extind și în zona Moieciu.
Astfel, constructorul pregătește zona pentru începerea lucrărilor, pe o porțiune de aproximativ 200 de metri, cuprinsă între km 104 și 105, pe sensul de mers Brașov – Rucăr. În următoarea perioadă vor fi restricții de trafic, cu semafor. Circulația se va desfășura pe o singură bandă, a specificat sursa citată într-un comunicat transmis astăzi.
Rețelele de apă și canalizare vor fi introduse pe DN73, pe o distanță de aproximativ 4,5 km. Termenul de finalizare este estimat pentru luna noiembrie 2019.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă și de canalizare din Moieciu, care a început în luna mai a anului trecut.
Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 6,75 milioane de lei, fără TVA.