Lista țărilor europene care au impus restricții de călătorie românilor

Numeroase state europene restricționează într-un fel sau altul circulația românilor pe teritoriul acestora, în contextul pandemiei: multe dintre acestea impun izolarea pe o perioadă de timp de la intrarea în țară, altele cer teste negative de COVID-19 pentru cei care vin din anumite zone ale țării și altele interzic cu totul intrarea. De miercuri, Germania a introdus pe lista țărilor cu risc mare de infectare municipiul București și alte zece județe din România, după ce stabilise restricții pentru șapte regiuni ale țării noastre, potrivit avocatnet.ro

Mai multe țări din Europa au interzis accesul românilor sau au impus restricții pe teritoriul acestora, potrivit informațiilor centralizate de Ministerul Afacerilor Externe:

  • Germania

Din data de 12 august, Germania a introdus pe lista zonelor de risc epidemiologic ridicat municipiul București, alături de alte zece județe din România, respectiv Bacău, Brăila, Brașov, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea. Această decizie vine la cinci zile după ce alte șapte județe ale țării noastre fuseseră adăugate pe listă. Este vorba despre Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş.

Prin urmare, 18 zone din România se află, la momentul redactării acestui material, pe lista țărilor cu risc mare de transmitere a coronavirusului. 

Persoanele care vin din aceste județe trebuie să prezinte un test negativ COVID-19,  efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Germania sau, alternativ, să se supună testării, gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul acestei țări.

În cazul neprezentării testului de coronavirus, autoritățile germane pot refuza intrarea sau pot dispune măsura autoizolării la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc. Măsura autoizolării la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Germania. În schimb, dacă testul este efectuat chiar la momentul sosirii în Germania, autoizolarea se face până la primirea rezultatului testului.

  • Elveția

Începând cu data de 8 august, toate persoanele care intră pe teritoriul elvețian și care s-au aflat pe parcursul ultimelor 14 zile pe teritoriul României trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locație, pentru o perioadă de zece zile. Potrivit reglementărilor în vigoare, autoizolarea nu poate fi întreruptă de un test negativ al infecției cu coronavirus.

  • Cehia

Din data de 3 august, Cehia a introdus România pe lista cu risc înalt de infectare (lista roșie). Românii care călătoresc în Cehia pot intra pe teritoriul țării fără a justifica scopul călătoriei, dar, imediat după intrare, trebuie să-și anunțe sosirea la Direcția de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință). Apoi, trebuie să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19. 

  • Belgia

De la începutul lunii august, și Belgia a inclus anumite zone ale României pe lista roșie. Este vorba despre Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea. 

Toate persoanele care sosesc din aceste zone trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test pentru depistarea infecției cu coronavirus. Celelate zone ale României sunt incluse în zona portocalie, ceea ce înseamnă că persoanele care vin de acolo nu trebuie să intre în autoizolare, dar trebuie să se adreseze medicului dacă au simptome ale infecției cu coronavirus.

  • Austria

Începând cu data de 27 iulie, accesul cetățenilor români și ai statelor membre UE provenind din România este permis dacă dețin un test molecular negativ pentru coronavirus, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de zece zile unei izolări la domiciliu sau într-o locație adecvată, imediat după intrarea în Austria. Costurile trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă testul pentru coronavirus efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor zece zile se suspendă.

În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul țării. Noile prevederi se aplică inclusiv turiștilor români.

  • Cipru

Condițiile aplicabile cetățenilor care intră pe teritoriul Republicii Cipru sunt stabilite în funcție de statele de proveniență, acestea fiind clasificate pe trei categorii, respectiv: categoria A (pentru care nu se solicită prezentarea unui test negativ pentru infecția cu COVID-19), categoria B (state considerate cu risc mediu, pentru care este obligatorie prezentarea unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19) și categoria C (accesul este permis numai cu îndeplinirea anumitor condiții).

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

România este inclusă în categoria C. Prin urmare, pasagerii români sunt obligați să rămână în autoizolare, la domiciliul declarat, timp de 14 zile, iar călătoriile în scop turistic nu sunt permise.

  • Grecia

În conformitate cu informațiile comunicate oficial de autoritățile elene, începând cu data de 28 iulie, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR. 

  • Italia

Începând cu data de 24 iulie, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile. Autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 7 septembrie.

În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui prezinte transportatorului sau forțelor de poliție în caz de control o declarație pe proprie răspundere, în care să specifice detaliat locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară și izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă și un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil).

Persoanele care, la sosirea din România în Italia cu un mijloc de transport în comun, nu pot să se deplaseze cu un mijloc de transport privat la adresa la care vor efectua izolarea la domiciliu, indicată în declarația pe propria răspundere, vor trebui să efectueze carantina într-o locație stabilită de Protecția Civilă, pe cheltuială proprie. Acestea trebuie să comunice apariția unor eventuale simptome de Covid-19 Direcției de Sănătate Publică.

În mod asemănător, persoanele fizice care sosesc din România în Italia cu un mijloc de transport privat sunt obligate să comunice imediat propria intrare pe teritoriul italian Departamentului de Prevenție din cadrul Direcției de Sănătate Publică locală. Acestea vor fi supuse măsurii de supraveghere sanitară și de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, la adresa comunicată Direcției de Sănătate Publică și vor trebui să semnaleze apariția unor eventuale simptome de COVID-19.

  • Bosnia și Herțegovina

Începând cu data de 16 iulie, cetățenilor statelor membre UE, inclusiv cetățenilor români, le este permisă intrarea în Bosnia și Herțegovina cu condiția prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore, anterior momentului intrării în Bosnia și Herțegovina.

Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile din Bosnia și Herțegovina, regimul de tranzit rămâne neschimbat, nefiind necesară prezentarea certificatului medical solicitat în cazul șederii. Astfel, cetățenii români pot tranzita Bosnia și Herțegovina numai în scopul revenirii în România/ în statul de reședință, cu condiția să nu se cazeze / să înnopteze. Tranzitul în scop turistic este permis doar pe coridorul Neum (Croația-Bosnia și Herțegovina-Croația).

  • Danemarca

De la începutul lunii august, Danemarca a inclus România pe lista „țărilor închise”, alături de Bulgaria, Luxemburg și Spania. Prin urmare, cetățenii care vin din România pot continua să călătorească în Danemarca doar în baza unui motiv întemeiat, precum muncă, studii etc. Lista acestor motive se regăsește aici

Cetățenii din România care au un motiv întemeiat pentru intrarea pe teritoriul Danemarcei pot veni fără prezentarea unui test COVID-19. În cazul în care aceștia prezintă simptome clare de infecție (tuse uscată, febră etc), autoritățile daneze pot refuza intrarea.

Apoi, cetățenilor români cu drept de ședere în Danemarca li se recomandă ferm o perioadă de carantină timp de 14 zile la întoarcerea din România.

Totodată, de la 1 august, nu se mai permite intrarea cetățenilor români în Danemarca în scop turistic.

  • Estonia

Cetățenii provenind din state UE în care incidența de infectare cu noul coronavirus, în ultimele două săptămâni, este mai mare de 16 la 100.000 de locuitori, vor fi obligați la autoizolare timp de 14 zile. Prin urmare, până la data de 16 august, cetățenii români care vin în Estonia sunt obligați să se autoizoleze timp de 14 zile, deoarece rata de infectare de la noi din țară depășește pragul stabilit de 16/100.000.

  • Federația rusă
Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Frontierele aeriene cu statele UE, inclusiv cu România, nu au fost redeschise, negocierile fiind încă în desfășurare. Potrivit informărilor de la finalul lunii iulie, noul termen pentru adoptarea unei decizii este 18 august. 

  • Finlanda

Conform deciziei Guvernului Republicii Finlanda, s-a dispus extinderea parțială a controlului la frontierele interne și restricționarea traficului de frontierele externe a Republicii Finlanda până la 11 august 2020. În acest sens, restricțiile la intrare vor continua în ceea ce privește traficul dintre Finlanda și România.

  • Irlanda

Cetățenii români care călătoresc în Irlanda direct din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie, sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

La data de 22 iulie, autoritățile irlandeze au anunțat că persoanele care călătoresc din următoarele destinații europene: Cipru, Estonia, Finlanda, Gibraltar, Grecia, Groenlanda, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Monaco, Norvegia, San Marino, Slovacia și Ungaria sunt exceptate de la măsura autoizolării.

  • Islanda

Se aplică măsura de carantină obligatorie sau izolare la domiciliu pe durata a 14 zile pentru toți cei care intră în țară.

Călătorii care doresc să evite carantina obligatorie/izolarea la domiciliu și sosesc pe Aeroportul Internațional Keflavik sau alte aeroporturi și porturi internaționale pot opta pentru efectuarea unui test pentru depistarea COVID-19. Fiecare testare costă 11.000 ISK (aprox. 70 EUR), dacă este solicitată și achitată la punctul de trecere a frontierei și 9.000 ISK (aprox. 57 EUR), dacă este solicitată și achitată online, în avans (cu cel puțin 24h înainte de efectuarea călătoriei).

Pasagerii care sosesc în afara programului de lucru, cu un zbor necomercial, pot solicita să fie testați pe loc contra sumei de 30.000 ISK (aprox. 191 EUR).

  • Letonia

Deși a ieșit din starea de urgență, Letonia menține o serie de restricții, inclusiv pentru români. Astfel, cel puțin până la data de 13 august, românii au obligația de a se autoizola o perioadă de 14 zile după sosirea în Letonia.

De asemenea, toți călătorii, inclusiv cetățenii și rezidenții permanenți ai Letoniei, care au revenit din țări în care numărul cumulat de cazuri COVID-19 în ultimele de 14 zile depășește 16 la 100.000 de locuitori, trebuie să efectueze 14 zile de autoizolare.

  • Lituania

Guvernul de la Vilnius permite cetățenilor și rezidenților permanenți ai statelor Uniunii Europene, Spațiului Economic European, precum și celor din Confederația Elvețiană și din Marea Britanie să intre în Lituania dacă aceste state mențin o limită maximă de 25 de cazuri de infectare cu Covid-19 la 100.000 locuitori. Pentru cetățenii și rezidenții permanenți ai statelor care depășesc 16 cazuri de infectare cu Covid-19 la 100.000 locuitori, dar nu mai mult de 25 de cazuri, este recomandată autoizolarea pentru o perioadă de 14 zile de la intrarea în Lituania.

În baza evaluării săptămânale a criteriilor epidemiologice menționate, rezidenții din România nu pot intra în Lituania.

  • Muntenegru

Potrivit celor mai recente informații oficiale, Muntenegru a inclus România pe lista roșie, așa că se impune măsura autoizolării pentru românii care intră sau urmează să stea în Muntenegru. Totuși, este permis tranzitul pentru persoanele din state cu rata de cazuri active de peste 25 la 100.000 de locuitori, fără posibilitatea opririi în Muntenegru.

Prin urmare, se recomandă ferm cetățenilor români ca accesul în Muntenegru să se facă în baza pașaportului valabil, pentru a putea face dovada datelor de intrare/ieșire și să tranziteze Serbia fără opriri.

  • Norvegia

Începând cu data de 15 iulie 2020, este permisă intrarea cetățenilor români pe teritoriul norvegian cu menținerea obligativității de intrare în carantină/izolare la domiciliu timp de 10 zile după sosire.

Persoanele care nu au rezidență permanentă în Norvegia trebuie să prezinte la sosire documente din care să rezulte șederea continuă, pe durata celor 10 zile, la o adresă înregistrată din Norvegia sau rezervare de cazare/aranjament de închiriere a unui spațiu (poate fi sub forma de email sau SMS, din care să rezulte cu claritate rezervarea).

Aceste cerințe sunt aplicate și persoanelor a căror ședere în Norvegia este mai scurtă de 10 zile.

  • Regatul Țărilor de Jos

Începând cu data de 9 iulie, cetățenilor care se deplasează din România în Olanda li se recomandă în mod ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos.

Autoritățile recomandă turiștilor europeni efectuarea vacanțelor în special în afara sezonului, evitarea locurilor aglomerate și deplasarea pe cât posibil cu mașina personală, bicicleta sau pedestru.

  • Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Cetățenii români care călătoresc în Marea Britanie direct din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Conform autorităților britanice, începând cu data de 10 iulie, persoanele care călătoresc din următoarele state: Andorra, Antigua și Barbuda, Aruba, Australia, Republica Austria, Bahamas, Barbados, Regatul Belgiei, Insula Bonaire, Republica Cehă, Republica Cipru, Republica Croația, Republica Coreea, Curaçao, Regatul Danemarcei, Republica Dominicană, Republica Elenă, Republica Franceză, Polinezia Franceză, Insulele Feroe, Republica Finlanda, Republica Insulelor Fiji, Republica Federală Germania, Grenada, Groenlanda, Guadelupa, R.A.S. Hong Kong, Republica Italiană, Republica Islanda, Jamaica, Japonia, Principatul Liechtenstein, Republica Lituania, Marele Ducat de Luxemburg, R.A.S. Macao, Republica Malta, Republica Mauritius, Principatul Monaco, Regatul Norvegiei, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Republica Polonă, Réunion, Republica San Marino, Republica Serbia, Republica Seychelles, Regatul Spaniei, Regatul Suediei, Saint-Barthélemy, Saint Eustatius și Saba, Saint Kitts și Nevis, Saint Lucia, Saint Pierre și Miquelon, Regatul Țărilor de Jos, Republica Trinidad și Tobago, Republica Turcia, Ungaria, Vatican, Republica Socialistă Vietnam sunt exceptate de la măsura autoizolării.

De asemenea, persoanele care călătoresc în Anglia din Republica Irlanda, Insulele din Canalul Mânecii, Insula Man și cele 14 teritorii britanice de peste mări sunt exceptate de la măsura autoizolării.

  • Republica Moldova

Se interzice până la data de 31 august intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor, cu următoarele excepții:

  • membri de familie ai cetățenilor RM;
  • persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;
  • persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
  • membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/ misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  • persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
  • persoane care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor justificative);
  • lucrătorii transfrontalieri;
  • conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/ navelor şi brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren.
  • Slovacia

Cetăţenii români care sosesc în acest stat trebuie să intre în izolare la reşedinţa temporară (hotel, unitate de cazare etc.) şi să efectueze un test RT PCR pentru COVID-19 în Republica Slovacă, după a 5-a zi de izolare. Dacă testul este negativ, îşi pot continua sejurul. România este considerată ţară de risc sub aspectul situaţiei epidemiologice privind pandemia de COVID-19.

  • Ungaria

Conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, România a fost inclusă pe lista galbenă (cu restricții de intrare). În consecință, cetățenilor care intră în Ungaria din România, dar nu pentru scop de tranzit, le sunt aplicabile următoarele dispoziții:

  • la intrarea în Ungaria vor fi supuși examinării medicale, iar, în cazul în care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19, nu li se va permite accesul în Ungaria;
  • în situaţia în care nu prezintă simptome, aceștia vor fi obligați să intre în carantină pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 14 zile (fie instituţionalizată – la spital, fie prin izolare la domiciliu – dacă există posibilitatea), fiind luaţi în evidenţele autorităților sanitare ungare.

Cu toate acestea, intrarea pe teritoriul Ungariei va fi permisă, fără impunerea măsurii carantinei sau autoizolării, cetățenilor care vin din România și care prezintă la punctul de frontieră două teste moleculare negative pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuate în ultimele cinci zile. Cele două teste trebuie efectuate la o diferență de 48 de ore unul de celălalt, iar certificatele trebuie să fie emise în limba maghiară sau engleză.
 

  • Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați lista atenționărilor de călătorie pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Externe (http://www.mae.ro/node/51880#null), care cuprinde toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.
  • De asemenea, puteți accesa și site-ul RE-open EU (https://reopen.europa.eu/ro/), care are și o variantă în limba română. Acesta cuprinde informații despre situația dintr-o posibilă destinație, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.
  • Precizăm că Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Direcția Generală Turism, este într-o permanentă legătură cu autoritățile responsabile de domeniul turismului din Europa și nu numai, în vederea monitorizării situației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.