Trei victorii din trei meciuri pentru junioarele 3 de la Corona, în primul turneu al campionatului

Junioarele 3 de la Corona au terminat cu trei victorii primul turneu al campionatului naţional de handbal junioare, care s-a desfăşurat în acest weekend la Ghimbav. Echipa antrenată de Mihaela Adam şi Adrian Băluţ a avut un parcurs excelent, la finalul competiţiei antrenoarea Coronei declarându-se mulţumită de prestaţia fetelor. „Ne bucurăm că am început cu trei victorii acest sezon, care vine după o perioadă foarte lungă de pauză competiţioanală, iar asta ne-a dat ceva emoţii, însă până la urmă totul a ieşit aşa cum ne doream. Au fost trei meciuri bune, în care am ne-am propus să testăm să testăm în jocuri ceea ce pregătim în antrenamente, iar fetele s-au descurcat foarte bine. Le felicităm şi eu şi Adrian Băluţ şi sperăm să avem acelaşi parcurs în continuare”, a declarat Mihaela Adam.

Rezultatele Coronei cu marcatoarele din fiecare partidă sunt:
ACS Sporting Ghimbav – Corona Brasov 24-34
Pentru Corona au marcat: Fejer 7, Avadanei 6, Aron 6, Lache 5, Mosor 4, Brasoveanu 3, Sala 1, Serban 1 si Manea 1.
ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov – Corona Brașov 21-50
Pentru Corona au marcat: Fejer 10, Avădanei 8, Mosor 6, Aron 6, Manea 4, Lache 3, Dumitru 3, Brașoveanu 2, Stan 2, Andrei 2, Mocanu 2, Șerban 1, Sala 1.
Corona Braşov – CSM Făgăraş 39-21
Pentru Corona au marcat: Fejer 9, Avadanei 9, Mosor 6, Aron 3, Lache 2, Braşoveanu 2, Mocanu 2, Aldea 1, Dumitru 1, Stan 1, Andrei 1, Manea 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.