Ultimă oră. Alertă în Braşov: Pesta porcină a ajuns la granițele județului

Un punct de control va fi instituit în comuna braşoveană Fundata, iar în alte patru localităţi – Fundăţica, Moieciu de Sus, Şirnea şi Drumul Carului au fost stabilite zone de protecţie şi supraveghere, în contextul apariţiei a două focare de pestă porcină africană (PPA) în judeţul Argeş, a informat Instituţia Prefectului Braşov, printr-un comunicat de presă remis luni Brașov Știri.

Potrivit sursei citate, la solicitarea Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost convocată, la Prefectură, o şedinţă în care directorul DSVSA Braşov, Dorin Enache, a propus ca măsuri imediate stabilirea zonelor de protecţie şi supraveghere şi instalarea unui punct de control în localitatea Fundata, pe DN 73, care va fi asigurat de către reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Braşov, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai DSVSA Braşov, cu sprijinul unităţii administrativ teritoriale Comuna Fundata, pentru verificarea tuturor autovehiculelor care transportă animale vii sau produse secundare de origine animală.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

De asemenea, se impune verificarea tututor transporturile rutiere pe raza judeţului Braşov, identificate cu încărcătură de animale sau produse din carne.

Potrivit sursei citate, măsurile care trebuiesc luate în zona de supraveghere sunt: recensământul tuturor exploataţilor cu suine din localitate; este interzisă circulaţia porcilor pe drumurile publice fără aprobare din partea autorităţii competente şi circulaţia mijloacelor de transport şi a echipamentelor susceptibile de a fi contaminate; toţi porcii morţi sau bolnavi dintr-o exploataţie trebuie declaraţi autorităţii competente, circulaţia persoanelor în exploataţiile cu porci este interzisă, dacă nu sunt respectate măsurile de igienă adecvate; nu au voie să părăsească zona de supraveghere: material seminal, ovule sau embrioni de suine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.