În peste 70 de licee nu se poate susţine simularea la Bacalaureat săptămâna aceasta. Este vorba despre unităţile de învăţământ care se află în localităţi carantinate. Dintre cele 78 de licee, 37 sunt în Timișoara, 21 în Brașov, 14 în Ilfov, 1 în Bihor, 1 în Brăila, 1 în Dâmbovița, 1 în Maramureș.
„Este vorba despre 5% din numărul de licee, circa 7.500 de elevi care nu vor putea susţine simularea deoarece se află în zone carantinate”, a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.
Ministrul Educaţiei a precizat că susţine în continuare principiul că şcolile trebuie închise ultimele, doar dacă situaţia epidemiologică o impune.
Simularea examenului de bacalaureat incepe azi cu proba la limba si literatura romana, maine este proba obligatorie a profilului, miercuri cea la alegere iar joi limba materna. Elevii trebuie sa fie in clase pana la ora 8.30 iar de la 9 incepe testarea. Notele nu se contesta.