Petiția privind recuperearea unor spații pentru Grădinița cu PP nr. 35, din nou, în atenția publică

               Consiliul reprezentativ al părinţilor de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 35 Braşov, își continuă demersul prin care cere Municipalităţii să recupereze trei spaţii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului nr. 5, bl. 505, pentru a le pune la dispoziţia unităţii de învăţământ, care are insuficiente locuri faţă de cerere. Spaţiile respective aparţin Municipiului Braşov şi sunt administrate de SC RIAL SRL – firma Primăriei, iar recuperarea lor şi punerea lor la dispoziţia grădiniţei ar face posibilă crearea unui număr de 50 de locuri noi pentru copii dar şi amenajarea unui cabinet medical.

                „Au fost depuse două cereri înregistrate la Primăria Municipiului Brașov, cu numerele 16683/15.02.2021, respectiv 20570/24.02.2021, rămase fără un răspuns deși au trecut cele 30 de zile. Nu ne dorim altceva decât ca Primăria să rezolve ceva ce îi este la îndemână, și să cedeze spațiile către una dintre grădinițele supraaglomerate din orașul nostru. Mai ales pe vreme de pandemie, când trebuie să stăm și mai distanțați unii de alții, grija pentru copiii noștri și cei care îi supraveghează și educă, ar trebui să fie mai mare și să găsească niște căi mai rapide de rezolvare a unor situații la îndemâna administrației publice”, se arată în comunicat.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

                  Reamintim că zilele trecute, Consiliul reprezentativ al părinţilor de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 35 Braşov a semnat o petiţie adresată primarului, prin care cere Municipalităţii să recupereze trei spaţii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului nr. 5, bl. 505, pentru a le pune la dispoziţia unităţii de învăţământ, care are insuficiente locuri faţă de cerere. Spaţiile respective aparţin Municipiului Braşov şi sunt administrate de SC RIAL SRL – firma Primăriei, iar recuperarea lor şi punerea lor la dispoziţia grădiniţei ar face posibilă crearea unui număr de 50 de locuri noi pentru copii dar şi amenajarea unui cabinet medical.

                   Petiţia semnată de părinţii de la Grădiniţa nr. 35 cu Program Prelungit din Tractorul se găseşte AICI. Textul ei este următorul:

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Petiție privind recuperarea spațiilor Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov, de la Primăria Municipiului Brașov



In atenția Domnului primar Allen Coliban,


Consiliul reprezentativ al părinților Grădiniței cu program prelungit nr 35 Brașov, reprezentat prin președinte Bede Timea, vicepreședinte Dascălu Andreea și vicepreședinte Marian Georgel Victorel, prin prezenta, dorim recuperarea celor 3 spatii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului, nr. 5, bl. 505, Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov.


Vă aducem la cunoștință următoarele argumente:


1. În trecut grădinița a funcționat în regim de creșă, având toate spațiile necesare desfășurării activităților (săli de clasă, precum și spații comune: holuri, vestiare, cabinet medical, grupuri sanitare, bucătărie, depozite, uscătorie și spălătorie) jumătate dintre aceste spații fiind momentan în administrarea S.C. RIAL S.R.L și în proprietatea Primăriei Municipiului Brașov, nefiind utilizate.

2. Existența unui număr mare de solicitări pentru înscrierea în învățământul preșcolar, solicitări care nu pot fi soluționate favorabil din cauza lipsei de spațiu.

3. Lipsa unui spațiu corespunzător amenajării unui cabinet medical, atât de necesar în această perioadă.

4. Existența mai multor demersuri, adresate în anii anteriori Primăriei Municipiului Brașov, privind recuperarea acestor spații, demersuri care au rămas nesoluționate.

5. Alocarea acestor spații ar face posibilă creearea unui număr de 50 de locuri pentru înscrierea preșcolarilor, precum și amenajarea unui cabinet medical.

În speranța că această petiție va avea ECOU, consiliul reprezentativ al părinților din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 35 Brașov, VĂ MULȚUMEȘTE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.