Mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de către polițiști

Ieri, 6 aprilie 2021, polițiștii brașoveni au pus în aplicare mai multe mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 60 de ani, respectiv 43 de ani, dar și o tânără în vârstă de 27 ani.

  • La data de 06 aprilie 2021, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au depistat pe raza de competență un bărbat, în vârstă de 60 ani, pe numele căruia Judecătoria Făgăraș a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Bărbatul, care era urmărit național, a fost introdus în Penitenciarul Codlea.

  • La data de 06 aprilie 2021, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Tribunalul Suceava pe numele unui bărbat, în vârstă de 43 ani, prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Bărbatul, care nu era urmărit național, a fost depus în Penitenciarul Codlea.

  • La data de 06 aprilie 2021, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov au depistat pe raza de competență o tânără, în vârstă de 27 ani, pe numele căreia Tribunalul Covasna a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care aceasta este condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la agresiune sexuală și furt.

Tânăra, care nu era urmărită național, a fost introdusă în Penitenciarul Târgșor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.