8 aprilie – Ziua Memorială a Holocaustului

Cu ocazia zilei Memoriale a Holocaustului, tineri ambasadori din cadrul proiectului de înfrăţire dintre Şimleu Silvaniei din România şi Petach Tikva din Israel marchează acest moment prin denumirea unei regiuni centrale a localităţii israeliene cu numele de Regina Mamă Elena a României. Au loc şi alte manifestări, printre care un festival de film, informează rador.ro. 

Astăzi, în jurul prânzului, mai mulți tineri vor planta un copac memorial în fața Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord, muzeu găzduit de sinagoga din orașul sălăjean Șimleu Silvaniei, iar după-amiază va fi lansat un festival internațional de film cu tematica Holocaust. Festivalul este sprijinit de profesor doctor Roberta Seret din New York, care este critic de film și profesor la Organizația Națiunilor Unite. Primul film din cadrul acestui festival va fi proiectat de la ora 15:00 la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei. Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să atragă atenția asupra ororilor comise împotriva evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel încât asemenea evenimente să nu se repete.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Şi la Bucureşti, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, prin Centrul Comunitar Evreiesc din capitală, va organiza, de la ora 19:00, o ceremonie online.
Directorul Centrului, Adrian Gueron: 27 Nisan, după calendarul evreiesc, este ziua în care evreii din întreaga lume își amintesc cele 6 milioane de evrei din Europa ce au pierit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru simpla vină de a fi evrei. 27 Nisan cade pe data de 8 aprilie și tot pe 8 aprilie marcăm Ziua Romilor. Și aceștia s-au numărat printre victimele Holocaustului. Vor participa la această ceremonie online reprezentanți ai Ambasadei statului Israel, Federației Comunităților Evreiești din România, Maia Morgenstern, care este director al Teatrului Evreiesc de Stat, domnul Gelu Duminică, sociolog, supraviețuitori ai Holocaustului. În cadrul ceremoniei vom aprinde, în mod simbolic, lumânări în memoria victimelor Holocaustului.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Sursa, Rador.ro / Sursa foto, Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.