Cu ocazia împlinirii unui secol de la încheierea Convenției de alianță defensivă de la București între Regatul României și Republica Polonă (3 martie 1921), Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, organizează o expoziție aniversară, în perioada 14 mai – 30 iunie 2021, pentru a aduce în atenția publicului cele mai importante documente, în original, care au stat la baza bunelor relații politico-diplomatice dintre cele două țări.
Vernisarea expoziției a avut loc în contextul vizitei de stat a Președintelui Republicii Polone, domnul Andrzej Duda, din 10 mai 2021, când documentele au fost expuse pe galeria Basarabilor din cadrul Palatului Cotroceni.
„Alianța inimilor”, așa cum a numit-o Mareșalul Józef Piłsudski, a reprezentat începutul unei relații de prietenie durabile, la nivelul liderilor, guvernelor și popoarelor, prin care părţile își uneau eforturile pacifiste, inclusiv prin consultarea pe chestiunile externe de interes comun. Pentru România, încheierea unei alianțe cu Polonia a reprezentat consolidarea frontierei estice și un punct de sprijin în asigurarea integrității teritoriale a României Mari, dar și o garantare a împiedicării formării unei alianțe polono-ungare, care ar fi putut zdruncina interesele României.
În spiritul acestei prietenii, odată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, România a oferit sprijin Poloniei, contribuind la salvarea Tezaurului național polonez și asigurând refugiul și tranzitul, prin România, pentru aproximativ 100.000 de polonezi.
Muzeul Național Cotroceni expune, astfel, Convenția de alianță defensivă (semnată la 3 martie 1921, la București, între Regatul României și Republica Polonă), dar și documentele care i-au urmat cronologic: Tratatul de garanție între România și Polonia (semnat la 26 martie 1926, la București), un pact general de garanție după modelul Pactului Societății Națiunilor, și noul Tratat de garanție între România și Polonia (semnat la 15 ianuarie 1931, la Geneva).
Micro-expoziția va face parte din turul clasic de vizitare al muzeului, pe toată perioada expusă.
Sursa foto, radioromaniacultural.ro