În perioada 15 iunie – 6 iulie 2021, vor fi executate lucrări de înlocuire a conductei de canalizare pe strada Neagoe Basarab, pe o porțiune de aproximativ 100 de metri. Facem precizarea că rețeaua existentă a fost realizată la începutul anilor 1950. Această reparație este una foarte urgentă, deoarece în zona imobilelor cu nr. 25 – 27 tronsonul de canalizare este prăbușit pe o distanță de aproximativ 20 metri liniari. În prezent, evacuarea apelor menajere și pluviale din zonă se realizează cu dificultate și cu riscul surpării în orice moment a străzii, pe porțiunea afectată.
Pentru realizarea acestei lucrări, este obligatorie închiderea străzii Neagoe Basarab, de la intersecția cu strada Negoiu până la intersecția cu strada Pictor Pop, afectând accesul auto la imobilele cu nr. de la 4 – 22, respectiv nr. 7 – 31.
„Menționăm că serviciul de evacuare a apelor menajere se va asigura fără întrerupere, prin vidanjare pe toată perioada lucrărilor”, transmite purtătorul de cuvânt Apa Brașov, Alina Bălătescu.
Intervenția se va face în 2 etape, după cum urmează:
- Etapa I – între numerele de imobil 25-31
- Etapa II – între numerele de imobil 4 – 15
În plus, vor fi lipite afișe la toate imobilele afectate, iar locatarii vor fi informați în mod direct de către constructor sau reprezentanții companiei.
Circulația pe strada Pictor Pop, pe direcția Neagoe Basarab va fi permisă doar riveranilor. Zona va fi semnalizată corespunzător.
Investiția este realizată din fonduri proprii și are o valoare de aproximativ 602.900 de lei, fără TVA.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere participanților la trafic, precum și locuitorilor din zonă!”, a mai adăugat Alina Bălătescu.