Sportivul brașovean, Ionuţ Caracudă, vicecampion balcanic la culturism

Sportivul brașovean, Ionuț Caracudă, a obținut titlul de vicecampion balcanic la ediția 2021 a Campioantului Balcanic de Culturism și Fitness, ce a avut loc în weekend, la Drobeta Turnu Severin.

Legitimat la CS Olympia Pro Gym Brașov, Ionuț a terminat pe locul 2 la categoria Open, după o evoluție frumoasă, apreciată de toată lumea. „Un nou loc doi pentru mine, după argintul de la europene. A fost o întrecere foarte dificilă, cu o concurență peste ce a fost anul precedent. Pot spune că a fost unul din cele mai tari concursuri din ultimul timp, cu mulți sportivi foarte bine pregătiți. Și eu am avut o perioadă foarte bună în care am încercat să fiu în cea mai bună formă la această competiție. Sigur, poate e un mic regret că nu am reușit să-mi apăr titlul de campion, de anul trecut, dar acest argint are mai multă greutate. Este însă un rezultat bun pentru mine, lucru ce mă obligă să mă pregătesc și mai bine pentru celelalte competiții din 2021”, a declarat Ionuț Caracudă.


Sportivul din orașul de la poalele Tâmpei mai are două competiții foarte tari în 2021, Cupa Europei, o întrecere ce va avea loc pe 10 și 11 septembrie la Sibiu și Campionatul Mondial de Culturism, programat între 3 și 7 noiembrie, cel mai probabil în Franța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.