Directorii de unități de învățământ s-au întâlnit cu reprezentanții primăriei pentru a discuta despre proiectele de investiții necesare creșterii calității în educație

În această dimineață, reprezentanții unităților de învățământ, ai Inspectoratului Școlar și  ai Primăriei Brașov, au avut o întâlnire, on-line, în care au discutat stadiul proiectelor de investiții pe care le derulează Municipalitatea în această perioadă, ce alte investiții sunt necesare pentru a crește calitatea actului educațional, precum și problemele curente cu care se confruntă unitățile de învățământ. La întâlnire au participat, pe lângă directorii sau directorii adjuncți ai grădinițelor, școlilor, liceelor și colegiilor din Brașov, primarul Allen Coliban, viceprimarul Flavia Boghiu, reprezentanții Direcției Tehnice, iar din partea IȘJ, inspectorul școlar general, Ovidiu Tripșa, și inspectorul școlar adjunct Ioan Negrilă.   

,,Suntem la jumătatea anului și deja ne punem problema unor rectificări bugetare. Suntem în grafic cu mai multe proiecte de investiții în zona aceasta, a infrastructurii educaționale, și cred că e foarte important să avem periodic dialog cu dumneavoastră, pentru a înțelege mai bine nevoile, pentru a pregăti proiecte viitoare și pentru a putea să vă sprijinim în tot ceea ce faceți în perioada aceasta. Ne uităm inclusiv la oportunități de finanțare pentru tot ce înseamnă eficientizare energetică, conformare cu normele ISU, fonduri disponibile pentru proiecte de genul acesta și mă bucur să spun că avem un partener în inspectoratul școlar județean, un partener de încredere, și dacă sunt lucruri punctuale, care ar trebui să fie aduse în discuția aceasta, o să vă rog să profitați de faptul că, alături de dumneavoastră, sunt doamna viceprimar și colegii de la Direcția Tehnică de la Serviciul de Investiții”, a declarat primarul Allen Coliban, la începutul întâlnirii.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Atât în întâlnirea cu directorii de grădinițe, cât și în cea cu reprezentanții școlilor și liceelor  principala temă de discuție s-a concentrat pe soluții pentru extinderea unităților de învățământ. În cazul grădinițelor, soluțiile discutate sunt atât cele de extindere, pe orizontală sau prin mansardare, sau extinderea în alte spații, cum s-a întâmplat în cazul grădinițelor 33 și 35. În cazul școlilor și liceelor, pe lângă construirea unor corpuri noi sau mansardarea celor existente, sunt unități de învățământ care se arată interesate de posibilitatea extinderii prin construcții modulare, pe modelul de la Colegiul de Științe ale Naturii Emil Racoviță.

Reprezentanții primăriei au prezentat stadiul fiecărei investiții, de exemplu, construirea unui corp nou la Școala nr. 30 este pe lista de lucrări aprobată, ieri, de Consiliu Local pentru RIAL, astfel că lucrările de construire vor putea începe în următoarea perioadă. La școala nr. 27, după reglementarea situației juridice va putea fi finalizată proiectarea pentru construirea unui corp nou. La școala nr. 9, așteptăm avizul de la Comisia de cultură pentru a finaliza documentația în vederea mansardării. Și pentru mansardarea corpului B al școlii nr. 12 ( cel de pe str. Școlii) suntem în așteptarea unui aviz, cel de la ISU, pentru a termina proiectul tehnic, fază în care se află și extinderea de la Grădinița nr. 17. La Liceul de Arte Plastice, se lucrează la elaborarea documentației pentru eliberarea autorizației de construire în vederea extinderii unui nou corp. În cazul Colegiului Nicolae Titulescu, soluția identificată, după expertiză, este cea de demolare a atelierelor și construirea unui corp nou.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Pe lângă necesitatea extinderii spațiilor pentru clase, unitățile de învățământ au venit și cu probleme punctuale, pe care primăria și-a propus să le rezolve în vacanța de vară sau, pentru cele care au o durată de execuție mai lungă, să găsească soluții, astfel încât noul an școlar să înceapă în cele mai bune condiții.

Primăria va înființa un departament de educație și învățământ

În cadrul întâlnirii de astăzi, viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat că în perioada următoare, pentru a soluționa eficient și rapid problemele unităților de învățământ, dar și comunicarea cu acestea, Primăria va înființa un departament de educație și învățământ.
,,Avem în plan înființarea la nivelul Primăriei Brașov a unui departament de educație și învățământ. În relația dumneavoastră cu primăria discuțiile au, de obicei, ca subiect partea de infrastructură, dar primim și solicitări de parteneriate și sunt și multe alte subiecte în care considerăm că putem lucra împreună și ne dorim să aveți în Primărie un partener de discuții. În viitorul apropiat, sperăm să vă putem da vestea bună că avem acest birou de educație și învățământ în cadrul Primăriei Brașov”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

La final, primarul le-a mulțumit directorilor de unității de învățământ pentru modul activ în care sprijină derularea investițiilor și i-a invitat ca aceste ședințe de lucru să devină o rutină, astfel încât aceștia să fie la curent cu toate etapele de derulare a investițiilor, iar Municipalitatea să aibă un canal direct de preluare a problemelor cu care se confruntă învățământul brașovean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.