Lucrările pentru construirea lotului de Autostradă dintre Târgu Mureş şi Ungheni au ajuns la un stadiu fizic de execuţie de 70 %, recepţia secţiunii cu o lungime de 9 km. urmând să se facă până la sfârşitul anului, a anunţat, ministrul Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook. Contractul pentru execuţia lotului de autostradă dintre Târgu Mureş şi Ungheni a fost semnat în 2020 pentru 192 milioane lei iar lucrările au început anul trecut, în iulie cu termen contractual de finalizare 2022. Tronsonul are o lungime totală de 9 kilometri din care 4,5 autostradă şi 4,7 drum de legătură iar durata de execuţie este de 18 luni.
Constructorul din Austria avansează bine pe tronsonul de autostradă dintre municipiul Târgu Mureş şi Aeroportul Internaţional Transilvania, se lucrează la aşternerea stratului de uzură şi la cele 9 poduri şi pasaje : ,, Se lucrează bine pe autostrada care va face conexiunea dintre Tg. Mureș și aeroportul acestui oraș, ca dovadă că stadiul lucrărilor a ajuns acum la peste 70%.
Segmentul de aproximativ 10 km face parte din Autostrada Transilvania Tg. Mureș – Cluj Napoca – Oradea. Aici se fac lucrări pe toate fronturile:
-se așterne stratul final de uzură;
-se lucrează la finalizarea podurilor și pasajelor (sunt 9, în total);
-și la semi-nodul rutier de la Ungheni + cele 2 sensuri giratorii prin care proiectul se conectează la Municipiul Tg. Mureș.
Proiectul început în iulie 2020 va fi gata până la finalul anului – îmbucurător, înainte de termen.” a precizat ministrul Drulă.
Sursa Foto : Cătălin Drulă /Facebook