- Corona Brașov a organizat o conferință de presă înaintea debutului în Divizia „A”
- Staff-ul tehnic al echipei ia în calcul o singură variantă: promovarea în Liga Națională
CSM Corona Brașov a organizat joi, 9 septembrie, la Sala Sporturilor „D. Popescu-Colibași”, o conferință de presă ocazionată de startul în Divizia „A” de handbal feminin.
Primul meci al brașovencelor va avea loc duminică, 12 septembrie, când Corona se va deplasa în capitală, pentru întâlnirea cu echipa secundă a CSM București. Suporterii brașoveni vor putea să vadă evoluția echipei favorite pentru prima dată în acest sezon în etapa a doua, duminică, 19 septembrie, când Corona Brașov va juca la Sala Sporturilor în compania CSU Neptun Constanța.
La conferința de presă organizată în preambulul stagiunii au participat:
- Alin Bondar – Antrenor principal
- Liviu Dumitru – Preparator fizic
- Mircea Cucuian – Manager sportiv
- Monica Alexandra Bărăbaș – Căpitan de echipă
- Patricia Moraru – Jucătoare
„Ne dorim ca la Corona Brașov să vorbim doar despre performanță în handbal și să le oferim suporterilor motive de bucurie la fiecare meci. Noul staff tehnic care conduce în acest sezon formația Brașovului este unul cu experiență și cu rezultate foarte bune. Sunt convins că la Corona se vor vedea rezultatele muncii acestei echipe și că vom putea vorbi, în curând, de un proiect durabil, care să păstreze Corona în prima ligă valorică” – Mircea Cucuian, manager sportiv.
Corona Brașov se va înfrunta cu alte 13 echipe 12 echipe* în Seria A a Diviziei „A” pentru clasarea pe primul loc și calificarea în Liga Florilor. Staff-ul tehnic al echipei Corona Brașov, condus de brașoveanul Alin Bondar, ia în calcul o singură variantă: promovarea în Liga Națională la finalul acestui sezon.
Senioarele Coronei vor evolua sub îndrumarea lui Alin Bondar – antrenor principal (reîntors acasă de la echipa masculină CSM Vaslui), Răzvan Udriștoiu – antrenor secund (venit de la CSM București), Gică Anton (antrenor portari) și Liviu Dumitru, preparator fizic (anterior, la Oltchim Râmnicu Vâlcea). Alături de ei este managerul sportiv Mircea Cucuian, sosit de la „U” Cluj.
„Debutul în Divizie ne va găsi la București, unde vom evolua în compania echipei CSM București 2, zic eu, din postura de favoriți. Cu toate acestea, este unul dintre cele mai grele meciuri, deoarece are o încărcătură emoțională mare. Orice debut în campionat este dificil și este posibil ca emoțiile să le ajungă pe unele jucătoare, în special pe cele fără experiență sau cu o experiență mai mică în meciurile de Divizie. Pentru a le obișnui din timp, am avut în perioada de pregătire jocuri puternice, cu formații de prima Ligă și am fost foarte mulțumit de modul în care au evoluat toate fetele.
În a doua etapă, vom avea ocazia să-i avem alături pe suporterii Coronei la un meci cu una dintre echipele fruntașe în Divizia A, CSM Constanța, iar apoi va veni primul derby în deplasare, la Ploiești. Primele trei runde sunt foarte importante pentru moralul echipei și dacă vom trece cu bine peste ele, ne vom concentra exclusiv pentru meciul cu CSM Galați din etapa a opta, care se va disputa la Brașov.
Legat de abordarea campionatului, eu sper ca obiectivul Coronei să fie îndeplinit încă din această iarnă. Această calificare matematică este dorința noastră, a tuturor, dar trebuie să fim atenți la realitatea din teren și să ne ajustăm în permanență tactica” – Alin Bondar, antrenor principal Corona Brașov.
În Seria A figurează:
- CSM Unirea Slobozia
- CSM Roman
- CSM București 2
- CSU Neptun Constanta
- CS Activ Prahova Ploiești
- CNE Sf. Gheorghe
- HCF Piatra Neamț
- CS Știința Bacău
- CS Danubius Călărași
- CSM Galați
- ACS Sc. 181 SSP București
- CSM Corona Brașov
- ACS Spartac București
CSM Bacău
*CSM Bacău a anunțat retragerea echipei din Divizia „A”.
Meciurile Coronei se vor desfășura după următorul program
1 | Duminică 12 septembrie 2021 | CSM BUCURESTI DIVA | CSM CORONA BRAȘOV |
2 | Duminică 19 septembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CSU NEPTUN CONSTANTA |
3 | Duminică 26 septembrie 2021 | CS ACTIV PRAHOVA PLOIESTI | CSM CORONA BRAȘOV |
4 | Joi, 30 septembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CNE SF. GHEORGHE |
5 | Duminică, 17 octombrie 2021 | HCF PIATRA NEAMT | CSM CORONA BRAȘOV |
6 | Duminică, 24 octombrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CS STIINTA BACAU |
7 | Duminică, 31 octombrie 2021 | CS DANUBIUS CALARASI | CSM CORONA BRAȘOV |
8 | Duminică, 7 noiembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM GALATI |
9 | Duminică, 14 noiembrie 2021 | ACS SC. 181 SSP BUCURESTI | CSM CORONA BRAȘOV |
10 | Duminică, 21 noiembrie 2021 | (STA) | CSM CORONA BRAȘOV |
11 | Duminică, 23 noiembrie 2021 | CSM CORONA BRAȘOV | ACS SPARTAC BUCURESTI |
12 | Duminică, 30 ianuarie 2022 | CSM UNIREA SLOBOZIA | CSM CORONA BRAȘOV |
13 | Duminică, 6 februarie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM ROMAN |
14 | Duminică, 20 februarie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM BUCURESTI DIVA |
15 | Joi, 24 februarie 2022 | CSU NEPTUN CONSTANTA | CSM CORONA BRAȘOV |
16 | Duminică, 13 martie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CS ACTIV PRAHOVA PLOIESTI |
17 | Duminică, 20 martie 2022 | CNE SF. GHEORGHE | CSM CORONA BRAȘOV |
18 | Duminică, 27 martie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | HCF PIATRA NEAMT |
19 | Duminică, 3 aprilie 2022 | CS STIINTA BACAU | CSM CORONA BRAȘOV |
20 | Joi, 7 aprilie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CS DANUBIUS CALARASI |
21 | Duminică, 10 aprilie 2022 | CSM GALATI | CSM CORONA BRAȘOV |
22 | Duminică, 14 aprilie 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | ACS SC. 181 SSP BUCURESTI |
23 | Duminică, 8 mai 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | (STA) |
24 | Duminică, 15 mai 2022 | ACS SPARTAC BUCURESTI | CSM CORONA BRAȘOV |
25 | Duminică, 22 mai 2022 | CSM CORONA BRAȘOV | CSM UNIREA SLOBOZIA |
26 | Duminică, 29 mai 2022 | CSM ROMAN | CSM CORONA BRAȘOV |
În Liga Florilor vor promova formațiile care se vor clasa pe primul loc în Seriile A și B, precum și câștigătoarele meciurilor de baraj disputate între ocupantele locului 2 din urmând ca ocupantele locurilor 2 să dispute meciuri de baraj cu echipele situate pe locurile 11 și 12 la finalul sezonului de Ligă.
Lotul CSM Corona Brașov – Sezon 2021-2022
NUME | Nr. Tricou | Post în echipă |
Iordachi Cristina | 20 | Extremă stânga |
Păcurariu Medena | 4 | Extremă stânga |
Golanu Diana | 6 | Pivot |
Bărăbaș Monica | 8 | Centru |
Lăcătuș Carla | 7 | Centru |
Marin Raissa | 99 | Centru |
Terzic Jelena | 88 | Inter dreapta |
Berbece Ana Maria | 23 | Extremă dreapta |
Munteanu Flavia | 44 | Extremă dreapta |
Soreanu Valentina | 5 | Inter dreapta |
Bitay Brigitta | 3 | Extremă dreapta |
Olaru Georgiana | 9 | Pivot |
Darie Sarah | 18 | Pivot |
Ugran Ioana | 1 | Portar |
Mărginean Ștefania | 61 | Portar |
Rădoi Raluca | 16 | Portar |
Ordog Szidonia | 89 | Inter stânga |
Vacariu Ana Maria | 13 | Inter stânga |
Dianconu Diana | 58 | Portar |
Voica Bianca | 17 | Pivot |
Dumitrașcu Gabriela | 19 | Extremă stânga |
Morar Patricia | 77 | Inter stânga |
Iordan Medeea | 10 | Inter stânga |
Bondar Alin | Antrenor principal | |
Udriștoiu Răzvan | Antrenor secund | |
Anton Gică | Antrenor cu portarii | |
Szocs Csaba | Maseur | |
Dumitru Liviu | Preparator fizic | |
Mircea Cucucian | Manager sportiv |
Despre Corona Brașov
Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov este o structură sportivă și instituție publică de interes local, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov. S-a înființat sub forma unui club sportiv municipal polisportiv, persoană juridică de drept public, prin Hotărârea nr. 235 a Consiliului Local întrunit în ședință ordinară la 29 martie 2019. În prezent, în cadrul clubului funcționează 7 secții: handbal, hochei, scrimă, natație, patinaj, schi, polo. CSM Corona Brașov este continuatorul Asociației Sport Club Corona 2010.