Alertă privind prezenţa unui urs în zona dintre Mănăstirea Sinaia şi Castelul Peleş; populaţia, avertizată să evite zona
Autorităţile din Prahova au emis, vineri seară, un mesaj de avertizare privind prezenţa unui urs în zona dintre Mănăstirea Sinaia şi Castelul Peleş. Populaţia a fost anunţată prin sistemul Ro-Alert să evite zona respectivă.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au anunţat, vineri seară, că a fost transmis un mesaj prin sistemul Ro-Alert, în zona Sinaia.
„Atenţie urs în zona dintre Mănăstirea Sinaia şi Castelul Peleş. Evitaţi zona!”, se arată în mesaj.
Aceasta este a treia alertă din cursul zilei de vineri prin care este semnalată prezenţa unui urs în zona unei localiăţi.
Vineri dimineaţă, prin apel la 112, a fost anunţată prezenţa unui urs în comuna Păuleni Ciuc, din judeţul Harghita. Şi în acest caz a fost trimis mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert.
Ulterior, ISU Vâlcea a emis un mesaj de avertizare prin Ro-Alert întrucât în zona Mănăstirii Turnu a fost semnalată prezenţa unui urs, fiind alertată populaţia pe o rază de cinci mii de metri.