Locuitorii satelor Calbor şi Boholţ vor avea un drum de acces spre municipiul Făgăraş refăcut în totalitate

Pe lângă pregătirea proiectelor în vederea accesării de fonduri în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor judeţene, Consiliul Judeţean Braşov a finalizat cu succes o nouă achiziţie, tot în domeniul refacerii infrastructurii rutiere, având ca sursă de finanţare bugetul propriu al judeţului.

Este vorba despre realizarea obiectivului „Proiect Tehnic şi Execuţie Consolidare alunecare de teren pe DJ 104 J, km 7+850 și km 9+600–10+300, Galați – Calbor – Boholț”, inclus în lista de investiţii aprobată de forul deliberativ judeţean pentru anul în curs.

Vorbim despre un drum important pentru locuitorii din împrejurimile Făgăraşului, care în momentul de faţă nu dispun de o cale de acces spre municipiu şi spre nordul judeţului, care să poată fi utilizată în condiţii normale.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Drumul este deteriorat, cu denivelări, tasări ale structurii asfaltice şi crăpături accentuate, care îngreunează circulaţia şi pun la grea încercare îndemânarea şoferilor.

DJ 104 J este situat la nord de Făgăraş, pe dreapta Oltului şi asigură legătura satelor Boholţ şi Calbor din comuna Beclean, cu cartierul Galaţi, fiind singura rută pe care locuitorii din zonă o pot folosi atât pentru a ajunge în municipiul Făgăraş şi implicit la DN 1, cât şi pentru a se deplasa spre Rupea.

La data-limită pentru depunerea ofertelor stabilită în 18 august 2021, au fost înregistrate cinci documentaţii provenite de la operatori unici şi asocieri de firme. În urma parcurgerii etapelor de evaluare a propunerilor tehnice şi financiare şi după aplicarea criteriului de atribuire, oferta prezentată de firma Strabag a fost declarată câştigătoare, cu valoarea de 9.004.826,61 lei fără TVA, în condiţiile în care valoarea totală estimată de autoritatea contractantă a fost de 12.061.553,59 lei fără TVA.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Perioada legală în care s-ar fi putut înregistra contestaţii a trecut deja, astfel că în zilele următoare conducerea CJ Braşov va semna contractul cu Strabag, la valoarea totală de 10.715.743,66 lei.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi asistenţa tehnică pentru reabilitarea drumului judeţean DJ 104 J, respectiv refacerea a două segmente rutiere afectate de alunecări de teren: unul situat la kilometrul 7+850, iar celălalt existent între kilometrii 9+600–10+300, ceea ce înseamnă o porţiune în lungime de 700 de metri.

Termenul pentru autorizarea şi proiectarea lucrărilor este de două luni de la semnarea contractului, iar cel alocat execuţiei este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.