Sala Sporturilor „D. Popescu-Colibași” va fi vineri, 22 octombrie, gazda meciului de handbal dintre Corona Brașov și CS Știința Bacău. Partida, care va conta pentru etapa a 6-a din Divizia „A”, se va desfășura începând cu ora 12.00, iar suporterii sunt așteptați să încurajeze echipa în cel de-al treilea meci desfășurat acasă în acest sezon. Accesul spectatorilor va fi liber, în limita a 30% din capacitatea sălii și se va face exclusiv cu prezentarea certificatului verde.
Corona Brașov se află în acest moment pe poziția a 3-a în clasamentul Diviziei „A”, Seria A, având la activ trei victorii, un egal și o înfrângere. Înainte acestei runde, CS Știința Bacău ocupă poziția a 11-a, cu două înfrângeri. Echipa antrenată de Ion Arsene a disputat doar două meciuri în acest campionat.
Tot vineri, 22 octombrie și în aceeași locație, Sala Sporturilor, însă de la ora 14.00, junioarele 1 vor întâlni formația ACS Sepsi Sic Sf. Gheorghe, în etapa a 4-a.
Junioarele 1 ocupă locul trei după primele 3 etape în grupa D, cu patru puncte realizate din două victorii și o înfrângere.
Junioarele 2 vor juca duminică, 24 octombrie, la Sala Sporturilor, cu CSM VSK Csiksereda Miercurea Ciuc, de la ora 12.00. În grupa F a campionatului, Corona Brașov ocupă locul 3.
Sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 12.00, va fi rândul echipei de junioare 3 să joace la Sala Sporturilor, cu CSS Ploiești.
La Făgăraș, junioarele 4 vor încheia weekendul handbalistic al Coronei cu meciul programat duminică la ora 12.30, în sala Colegiului Național „Radu Negru”, împotriva echipei CSS Făgăraș.
La meciurile din Sala Sporturilor „D. Popescu-Colibași”, accesul spectatorilor va fi liber, cu respectarea normelor sanitare, până la 30% din capacitate. Accesul este permis doar cu certificat verde COVID. În tribună se va păstra o distanță de siguranță de minim 1 metru, iar masca de protecție va fi obligatorie.