Operatorii economici care încalcă repetat măsurile anti-Covid vor fi închiși temporar

Legea care prevede aplicarea sancţiunii complementare de închidere temporară a operatorilor economici care încalcă în mod repetat măsurile de prevenire şi combatare a COVID-19 a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

„În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”, prevede legea.

Aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare se materializează prin afişarea de către agentul constatator, în locuri vizibile din interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spaţiu este închis temporar, până la data … inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”.

Legea intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Citeste și:  PNL a înscris 630 de candidați pentru alegerile parlamentare 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.