Analiză: Românii preferă să cumpere mașini second-hand din țară

Tranzacțiile cu mașini noi au crescut cu 19% în primul semestru din 2019 și au ajuns la cel mai bun nivel din ultimii 11 ani;
•    Tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern (reînmatriculări) au avut parte de cel mai bun semestru de când există date;
•    Piața mașinilor second-hand din străinătate a scăzut cu 7%, dar rămâne la valori consistente – 217.000 de tranzacții în primele 6 luni ale anului;
    Piața auto din România s-a revigorat constant în ultimii cinci ani, iar ultima analiză realizată de platforma online Autovit.ro, pe baza informatiilor furnizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, arată din nou cifre record pentru prima jumătate a acestui an. 
    Au fost 6 luni în care s-au realizat peste 600.000 de tranzacții cu mașini, la fel ca în vremurile bune de dinaintea crizei economice. Spre deosebire de acea perioadă, când piața mașinilor noi genera valorile cele mai mari, în prezent reînmatriculările (tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern) stau cel mai bine.
    Înmatriculări – primul semestru (perioada 2009 – 2019) 
    (sursa – DRPCIV)

Tip înmatriculări  
Anul    Mașini noi    Mașini second-hand din import    Reîmatriculări
2009    62.653    129.076    172.404
2010    36.636    76.525    184.090
2011    31.758    44.444    198.084
2012    33.343    73.729    162.685
2013    24.549    101.735    97.846
2014    31.225    98.633    104.581
2015    34.472    112.444    108.575
2016    35.452    135.722    114.040
2017    45.008    253.306    243.471
2018    60.068    234.794    267.442
2019    71.620    217.701    303.028
    
    Dacia – cea mai dorită marcă auto de pe piața mașinilor noi
    Piața mașinilor noi a crescut cu 19% și a ajuns la cel mai bun nivel din ultimii 11 ani. Ianuarie și iunie au fost cele mai bune luni, cu 14.000 de unități, iar aprilie a fost cea mai slabă lună, cu sub 9.000 de mașini. Iunie a fost a treia cea mai bună lună din ultimii 10 ani. 
    Logan și Duster de la Dacia au fost cele mai vândute modele, iar Renault Clio și Skoda Octavia au fost cele mai vândute modele de import. În total, cele cinci mărci din top 5 dețin 60% din piața totală de mașini noi.
    Top 5 mărci mașini noi și cota de piață
Dacia    29,8%
Renault    8,6%
Skoda    7,7%
Ford    7,2%
Volkswagen    7,1%

    Declinul diesel-ului pe piața mașinilor noi va continua, urmând trend-ul european unde apar tot mai multe interdicții și taxe pentru mașinile pe motorină. Datele APIA din România arată că în cinci luni din 2019 diesel-ul a avut 25% din piața mașinilor noi, în timp ce acum un an ponderea acestora era de 39%. Și ofertele de motorizări diesel s-au redus.
    Piața mașinilor second-hand ar putea ajunge la un milion de tranzacții până la finalul anului
    Tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern (reînmatriculările) au avut cel mai bun semestru de până acum, depășind pragul de 300.000 unități,  cu un avans de 13%. Cea mai bună lună a fost aprilie, cu peste 55.000 de mașini tranzacționate, iar pragul de 50.000 a mai fost depășit în alte trei luni.
    Importurile de mașini second-hand au înregistrat o scădere de 7%, dar totalul de 217.000  de unități tranzacționate este consistent și a mai fost depășit doar în 2017 și 2018. Cel mai slab prim semestru pentru piața second-hand a fost în 2011, cu sub 45.000 de mașini.
    Conform estimărilor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, piața mașinilor second-hand din import poate atinge 400.000 de unități chiar și dacă al doilea semestru va fi sensibil mai slab decât primul. Este foarte posibil ca și reînmatriculările să aibă cel mai bun an din istoria lor, cu peste 550.000 de unități.
    Top 5 mărci mașini second-hand și cota de piață
Volkswagen    24,5%
BMW    10,1%
Audi    9,4%
Opel    9,1%
Ford    8,4%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.