Confederaţiile patronale şi confederaţiile sindicale cer Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, să limiteze, în procedură de urgenţă, în conformitate cu prevederile Legii concurenţei (Legea 21/1996, art. 4), preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020, pentru cel puţin 1 an, precizând că legea prevede posibilitatea de prelungire până la 3 ani.
Scrisoarea deschisă este semnată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), CNS ”Cartel Alfa”, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România-Frăţia, Confederaţia Patronală din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din Romania (CONPIROM), Patronatul Naţional Român, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România.
”Confederaţiile patronale şi confederaţiile sindicale representative semnatare îşi exprimă
îngrijorarea si sunt alarmate de criza energetică cu care România se confruntă.
Suntem constienţi de criza internaţională, dar creşterile realizate în România depăşesc cu mult
creşterile la nivel global, punând în situaţii limită atât cetăţenii ţării, cât şi întregul sistem
economic, care nu mai poate, în condiţiile actuale, să facă faţă unei competitivităţi corecte.
Deoarece situaţia este datorată unui cumul de factori, printre care enumerăm:
Liberalizarea pieţelor energetice (gaz şi energie electrică) în România simultan cu
problemele generate de criza pandemică, care la rândul ei a generat o criză energetică
internaţională;
Lipsa tuturor actelor normative de reglementare a liberalizării, atât pentru cetăţeni, cât
şi pentru mediul economic;
Lipsa mecanismelor de control aplicate preventic;
Vă solicităm ca în procedură de urgenţă, în conformitate cu prevederile Legii
concurenţei (Legea 21/1996, art. 4) să se limiteze preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea
celor din decembrie 2020, pentru cel puţin 1 an (legea prevede posibilitatea de prelungire până
la 3 ani).
În acest fel se poate câştiga timpul necesar ca, împreună cu partenerii sociali, să se poată
corecta şi realiza cadrul legislativ, cuprinzând şi reglementările care să evite o criză economică
şi socială, inclusiv conflicte sociale deschise.
Solicitam de asemenea crearea unui Task Force national care in termen de maxim o
luna sa vina cu solutii pe termen mediu si lung pentru asigurarea securitatii energetice a
Romaniei, iar aceste solutii sa se materializeze intr-un pact asumat de toate fortele politice si
de partenerii sociali”, arată semnatarii scrisorii.