Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient, iar indemnizaţia pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice este de 85% din baza de calcul.
„Beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul (…) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient”, se arată în actul normativ.
Legea va intra în vigoare la două luni de la data publicării. Până acum, doar persoanele asigurate care îngrijeau un copil bolnav de cancer beneficiau de indemnizaţie şi de concediu medical.