Poiana Brașov va fi gazda Campionatelor Naționale ale României la Schi Alpin, în perioada 22-25 februarie 2022

În Poiana Brașov a început sezonul competițional! Asociația de Turism Poiana Brașov subliniază faptul că suntem deja în cel de-al cincelea an în care prind amploare multe competiții sportive cu participare națională și internațională. Aceștia își doresc să contureze un cadru propice pentru a obține dreptul de a organiza Cupa Europei sau chiar Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret.

„În 2022 suntem deja în cel de al 5-lea an în care organizăm competiții sportive cu participare internațională și națională și suntem mândrii de asta. După Festivalul Olimpic al Tineretului European găzduit de România în 2013, și unde stațiunea Poiana Brașov a fost atât SAT OLIMPIC, cat și gazdă pentru întrecerile de schi alpin și patinaj, am reușit în 2018 să revenim în „lumina reflectoarelor” cu FIS Children Trophy, cursa de schi alpin dedicată atleților U14 și U16, apoi cu alte competiții pentru sportivi mai mari la SES CUP și anul acesta cu FIS RACE.”, spun reprezentanții Asociației de Turism Poiana Brașov.

Asociația de Turism Poiana Brașov încearcă ca prin buna organizare a acestor evenimente sportive să contureze un cadru propice pentru a primi de la Federația Internațională de Schi, dreptul de a organiza competiții de clasă, cum ar fi Cupa Europei.

Citeste și:  Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2025

„Năzuim către aceste idei, convinși fiind că munca echipei de organizare nu va fi în zadar. Un prim pas extrem de important a fost făcut și în perioada 22-25 februarie, astfel vom avea pe pârtia SubTeleferic, Campionatele Naționale ale României la Schi Alpin, o competiție organizată sub denumirea de FIS RACE”, mai spun reprezentanții asociației.

La Campionatele Naționale ale României de Schi Alpin (FIS RACE) sunt așteptați la start cei mai buni sportivi ai momentului din România, dar și din alte țări. Este un moment bun pentru Stațiunea Poiana Brașov să își arate capacitățile organizatorice și de competiție, pregătiți fiind ca alături de Râșnov, Cheile Grădiștei, Predeal și Sinaia, să țintească către organizarea unor evenimente de anvergură în următorii ani, cum ar fi Jocurile Olimpice de Iarnă pentru Tineret 2028.

Citeste și:  Este oficial: Hotărârea privind creșterea salariului minim la 4.050 de lei, publicată în Monitorul Oficial

FIS Children Trophy (01-02.03.2022) este acum la cea de a V-a ediție și se va alinia la start un număr de aproximativ 100 de sportivi schiori, fete și băieți din categoriile U14 și U16, din mai multe țări. Așa s-a întâmplat și în anii trecuți când micii atleți din Austria, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Grecia, Turcia, Liban, Georgia, Brazilia, Argentina și Ucraina, au răspuns invitației de la Brașov.

Competițiile sunt organizate cu sprijinul, extrem de important, al Primăriei Municipiului Brașov, Consiliului Local Brașov, al Federației Române de Schi Biatlon, dar și cu sprijinul unor entități private.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.