Peste un milion de persoane au completat chestionarele de autorecenzare, adică 5,5% din totalul populației rezidente, arată datele transmise ieri de Institutul Național de Statistică. Pe primele locuri se află Bucureştiul şi judeţele Braşov, Cluj, Timiş şi Constanţa.
Angajaţii care se autorecenzează primesc o zi liberă plătită. Următoarea etapă a acestui proces, în care datele vor fi colectate de recenzori, prin interviuri faţă în faţă, va începe la data de 16 mai. Cei care refuză să participe la recensământ riscă amenzi de până la 3000 de lei.